Ce scurtă îmi pare eternitatea!

Publicat de Cristian Carpenaru, 13 august 2014

Un strigăt, răscopt de amarnică așteptare,
Se prăvălește zgomotos peste necuprinderi
În rostogoliri de haotică desfătare
Bocindu-și tărăgănat amintirile zilei de ieri.

Se poticnește la colțurile străzilor neșlefuite
Precum un călător ce a uitat itinerariul,
Se fâstâcește, uitat prin lumi nebănuite,
Pentru o clipă devenind mai alb ca varul.

Însă deodată, sfredelind întreaga zare,
Purcede la drum însutindu-și fuga
Spre nicăieri, în căutarea unui oarecare
Ce ar fi dispus să-i îngurgiteze ruga.

Se tolănește pe obloanele caselor tăcute
Și îngropate în rugina traiului cotidian,
Încrustându-se în umbre slute
Strivite anevoios pe vreun maidan.

Și apoi, de vânt pălmuit cu furie
Precum un părinte neîndurător și aspru,
Se reîntrupă în evadarea plumburie
Căutând în amintirea unui astru.


Cristian Carpenaru

" Ce aș putea să spun despre mine? Sunt un om care încă mai crede în bunătatea sufletului și în romantismul clipei; un om care încă mai crede în beatitudinea lucrurilor mărunte și în sinceritatea surâsului larg despletit. Restul este viața trăită la intensitate maximă, vis și ideal... un om și doar atât!"

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 439