ochii nu mai sunt ochi
dacă n-au privit picioarele desfăcute
ale unei femei
bărbatul nu e poet dacă
nu a atins cu-n singur vers
sfârcul unui sân
***
Ioana era mai tot timpul
înconjurată de muşcate roşii
în fereastră
gândea şi răzgândea un poem
apoi îl scria cu ojă pe sticla geamului
era poemul nerostit al buzelor sale
la umbra cuvintelor se dezbrăca
expunându-şi sânii aproape perfecţi
ca privindu-i fiece trecător să devină poet
aşa am trecut eu
într-o zi însorită şi mi-am înfipt ochii
acoperiţi de lentilele fumurii ale unor
ochelari de soare salice
atunci am scris primul poem
pe sânii lăptoşi ai Ioanei
şi ea râdea la fiecare atingere de condei
gemea la fiecare punct
avea orgasm la fiecare vers terminat
de atunci fac dragoste cu Ioana
fiecare poem e un copil născut din Ioana
acum mă întreb: „Ce sunt eu? Tată sau poet?”
(Teiuş, 20 August 2014)
