Şi toamna asta e vetustă,
trasă la şapirograf,
aceeaşi variabilă arcadică nedeie
cu brume mustuind aromele din vii,
cu-aceeaşi fizionomie frustră,
cu violet bacovian
ce-mi bate-n geam în nopţile târzii.
Iar eu, matusalemic,
mai întârzii
că încă mai am treburi
(printre-atâtea paradoxuri câte sunt)
să-mi duc până la capăt
exilul pe pământ.
Şi-n variabila arcadică nedeie,
mi-e gândul dus
la vremurile numai cu apus, –
la demonul-angelic, – atică-fée – ,
heraldică efigie
cu chip de dumnezeie.