Într-un târziu, când toamne reci şi putrede,
grăbite vor aşterne peste mine
brumele-ngheţate
ori
poate când acel târziu neaşteptat
mult prea devreme va veni
la ceas de viperă,
să ştii
că te-am purtat în vise şi-n visări.
Că nu ţi-am spus-o-n ziua-’ceea,
când poala verde a pădurii
ne ascundea de ochii lumii
ca de deochi,
e dreptul meu la propria-mi osândă.
Că nu ţi-am spus-o nici în noaptea-’ceea,
să ştii acum:
că te-am purtat numai pe tine,
în vise şi-n visări,
ca pe o dulce izbăvire.
