Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei
Publicat de Costel Zăgan, 30 noiembrie 2013
Doamne ce s-ar întâmpla
Dacă aş duce un trandafir la tâmple
Pornite ar înflori însuşi crivăţul iernii
absolute
Foc concentrat autoportret
în ţăndări
Posteritate distribuită în
aval bucată cu bucată
Nevroză vas
comunicant al acestei comedii (in)
umane
În spatele oricărui zid al plân
gerii umbra îmi este iar întoarsă pe
dos
Discipol al singurătăţii în doi Uit
că tăcerea are întotdeauna ultimul cu
vânt
Şi iar visez foc cu foc
în numele trandafirului
(Erezii de-o clipă)
Costel Zăgan
Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian", Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani. A mai publicat "Cezeisme", în 2008. Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului". Pe 14 martie 2013, revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI, publicându-i-se poemul "Sentinţa-i divină" şi proza "Paraşutist şi îndrăgostit".
Accesări: 1.369