1. Primul act
Buddy, un metru nouăzeci, o sută de chile, păr roşu, barbă roşie, voinic, unghiile un pic negre, fumează ţigări cu aromă de vişine, blugi, bocanci, tricou vechi.
Buddy freacă mândru cu o perie, muiată cu abundenţă în untură de bursuc, bocancii lui imortali. Stă la umbră, pe ceardacul din faţa casei, pe un scăunel un pic prea mic pentru fundul lui lătăreţ. Lângă el, un alt scaun mai înalt, cu o bere desfăcută şi o cutie în care înmoaie din când în când, cu voluptate, peria de ghete. Radio-ul cântă country, nici prea tare, dar nici prea încet.
Monolog, înşiruire de idei, prezentare.
Eu sunt un fermier, toată viaţa mea o să fiu un fermier. Mie-mi place să fiu fermier, şi fermier o să rămân. Şi cred că şi strămoşii mei, când au venit din Scandinavia, acum vreo sută şi cincizeci de ani, acolo, la mama naibii, în fundul ăla de Europă, erau tot fermieri. Bunicul a cumpărat pământ aici, că-i plăcea locul şi că erau minus patruzeci de grade iarna şi el nu suporta caldul. A făcut casă, a cumpărat cai şi vaci, a lucrat pământul şi a murit pe pământul lui. Tata a făcut casă, a cumpărat cai şi vaci, a lucrat pământul… deocamdată mai trăieşte. Eu, ce să fac şi eu?, cresc vaci şi cai şi lucrez pământul. Asta ştiu, asta fac şi, ce să zic, asta-mi place! Să fii fermier e ca şi cu drogurile… dacă începi, nu te mai laşi! Am tot ce-mi trebuie, am două perechi de blugi, am vreo cinci cămăşi şi o pereche de bocanci. Buni bocanci! (Moaie cu năduf peria de ghete în untura de bursuc.) Acu doi ani am fost în Florida, aşa, să cunoaştem fetele de pe-acolo, să vedem cum sunt alea din sud… Hihihi! De la hotel au vrut să ne dea nişte şlapi, nişte sandale, dar noi le-am râs în nas…”Bocancii se pun dimineaţa şi se lasă seara, la culcare, aşa ne-a spus bunicul!”. Şi cum ne plimbam noi, eu şi cu văr’miu Bill, eram departe cam la vreo oră de hotel, ne opreşte poliţia şi ne întreabă direct dacă suntem din Canada… Hihih, îi zic, da de unde ştii, că doar nu ne stă scris în frunte… Hihihi! Îmi răspunde poliţistul american, după bocanci! După bocanci, îmi zice, şi ştiu că sunteţi fermieri din fundul Canadei… Trebuie că suntem faimoşi tare, ca să ne recunoască unu din Florida. Ştiţi, îmi şopteşte omul ordinii, e mai bine să vă chem un taxi şi să vă întoarceţi la hotel, că aici sigur vă opreşte vreunul şi vă ia banii… mai ales îmbrăcaţi aşa… cu bocanci şi cu cămaşa în carouri… Hihihi! Aici oricine are un pistol şi oricine poate fi un delincvent… Mai ales cu bocancii ăştia… Cred că i-au plăcut mult bocancii mei, că s-a uitat îndelung la ei. Ne-am întors la hotel. Ce să zic, şi noi avem puşti aici, în Canada, da’ le folosim când vine ursul sau când mergem la vânătoare… nu să hoţim oameni pe stradă… A! Era sa uit, fetele erau toate straşnice, aşa, pe jumătate dezbrăcate… Hihihi! Că era un cald, de să leşini, nu alta. Mai scumpe ca la noi, fetele, se vede că viaţa-i mai de bogătaş pe acolo… Am avut şi eu o prietenă, vreo 2 ani am stat împreună. Acuma s-a îngrăşat, e mai grăsună, mai rotunjoară… zice că-i din cauza mea că n-o mai iubesc… şi eu ce să zic, zic doar că are o suta şi douăzeci de chile fiindcă mănâncă. Ce are curul mare cu iubirea puţină? Am lăsat-o că vroia să ne mutăm în oraş. Ce să fac eu în oraş, când stau ca un împărat la mine acasă, la fermă? Ea voia la cinema, eu îi ziceam că-i mai bine în subsol la mine să ne jucăm cu icsboxu’. Ea voia la supermarket, eu îi ziceam că-i mai bine să mergem să vedem vacile şi caii. Nepotrivire, deh, nu eram făcuţi unul pentru celălalt. Îmi pare rău! Ultima oară am văzut-o de Crăciun, eram deja despărţiţi de un an, a sunat la uşă, am deschis, că nu ştiam cine-i. Era ea zâmbind, cu o sticlă de whiskey în mână. Cred că voia să ne împăcăm. I-am înşfăcat sticlă şi i-am închis uşa în nas. Cred că a învăţat lecţia, că n-am mai văzut-o. Şi încă ceva, tot cu ea, îi venea aşa, dintr-o dată să facă amore în timpul săptămânii. Aşa, când luni, când joi… şi eu i-am spus doar, amore se face în weekend, nu aşa cum îţi vine pe chelie. Asta cu făcutul numai la sfârşit de săptămâna o ştiu de la bunicu, să-i fie ţărâna uşoară. El îmi spunea mereu, Buddy, o să vină şi rândul tău, că acuma eşti încă tânăr, crud, amore să faci numai în weekend, că femeile-s ochiul dracului şi tre’ să ştie şi ele o regulă. Sâmbătă sau duminică! Atât! Multe mai ştiu eu de la bunicul, multe m-a mai învăţat… cu vacile cu caii, cu combinele, cu tractoarele, cu plugul de zăpadă. El m-a învăţat să conduc şi de la el am avut până mai ieri Dodge-ul, camionaşul. Îl avea el şi mi l-a lăsat mie. Cu limbă de moarte. Nu valora prea mult, că era unul din ’50. Avea un pic de ani, dar, cum spunea bunicul, Dodge-ul e ca whiskey-ul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Şi avea dreptate! M-am dus cu vărul meu Bill să facem mudding(*). Avea camionaşul ăsta, aşa ca o atracţie pentru mlaştini, cum vedea una, ţuşti în ea. O dată nu ne-a lăsat în mijlocul bălţii! Ne luăm, aşa, avânt cu Dodge-ul, cam vreo juma’ de kilometru, şiii huştiuliuc, în baltă. Eram cei mai buni la mudding din toată zona, toţi se uitau cu invidie la camionul bunicului. Până nu ne-a venit de hac balta aia perversă de pe Road A9, aia ce duce prin boscheţi. Mlaştina era mică, cine ar fi putut crede că-i aşa de adâncă… Acolo a rămas Dodge-ul bunicului. Pe veci! Am ieşit cu chiu cu vai, plini de noroi şi drăcuind ca nişte fermieri adevăraţi… De aia eu urăsc maşinile mici, astea noi, moderne, de şmecher, toate cu aer condiţionat, toate cu butoane, cu beculeţe. Te ia cu somn în ele, că am mers de câteva ori cu prietena aia a mea şi îmi părea că-s într-o canapea. Nu auzeai nici motorul, nu auzeai nici când schimba vitezele… nimic. Nu, categoric, eu nu-s făcut pentru aşa ceva. Eu vreau un camionaş, aşa, cam ca ăla al bunicului. Am două mii de dolari puşi deoparte şi mâine mă duc să-mi iau unul. Vechi, cum o fi, ruginit, important e să pornească, că de restul mă ocup eu.
Urăsc maşinile mici…
2. Al doilea act
Biroul de vânzări maşini de mâna a doua. Frumos înăuntru, totul nou, computer, telefoane mobile, totul perfect.
Ea, dileriţa, vânzătoarea de maşini, sexy, blondă, sânii ce explodau dintr-un sutien voit prea mic, leggins(**) de se citea totul prin ei… şi chiar şi mai mult.
Buddy cu bocancii impregnaţi de unsoarea uşor mirositoare, fâstâcit, roşu, speriat, neobişnuit să vorbească cu aşa o „arătare”.
Dialog stufos, din partea ei, monosilabic, pe alocuri mono vocalic, din parte lui.
– Buddy, pot să-ţi spun, aşa, pe nume, Buddy!
– Îhî! Cu ochii în decolteu.
– Buddy, de ce vrei tu un camionaş, ce vrei să să faci tu cu camionaşul? Un băiat aşa de tânăr ca tine, aşa de frumos, cu părul ăsta roşu, cu barba asta roşie, nu are nevoie de aşa ceva. Nimeni nu mai cumpără camioane vechi. S-a terminat epoca lor. Nici măcar bunicii-fermieri nu mai vreau aşa ceva! Mă înţelegi? Mă urmăreşti?
– Îhî! Te urmăresc, sunt cu ochii pe tine…
– Spune-mi, ai o logodnică? Dar ce întreb eu, sigur ai o logodnică şi sigur arată mai bine decât mine… Buddy!?
– Îhî! Cu ochii în decolteu.
– Nu, zic: ai o fată, o prietenă, cineva cu care te întâlneşti?
– Nu, am avut una, dar acuma-s singur.
– Şi nu ai vrea una, aşa ca mine, una care să fie cu tine toată ziua, se mergeţi la film, la supermarket…?
– Îhî! Una ca tine sigur că mi-ar prii, hihihi!
– Ştii ceva, dacă tu mi-ai propune o întâlnire, să zicem că mă inviţi la film, eu aşi spune „Da!”. Sigur că aş merge cu tine, dar cu camionaşul te asigur că nu merg. Pot să merg cu o maşină normală, cu una frumoasă, chiar şi veche, în bună stare, cu puţini kilometri. Ai priceput?
– Mda! Da eu vroiam un Dodge, un camionaş, mereu fixat cu privirea…
– A! Scuză-mă, am crezut că ţie-ţi plac fetele, nu am ştiut că nu… Ştii, eu nu am nimic cu nimeni, poate ai alte gusturi…
– Nu, mie-mi placi! Adică, mie-mi plac fetele!
– A, m-am mai liniştit. Ce te face să crezi că eu m-aş urca într-un hârban ca acela pe care-l cauţi tu…? Ce?
– Ăăăă?
– Uite, hai să mergem afară şi să vedem şi altceva, cine ştie, poate găseşti ceva şi fata care-ţi place ţie o să fie încântată şi o să meargă cu tine… Mai ştii? Şi nici banii nu-s o problemă, că eu ştiu că un băiat frumos ca tine e cam larg de mână, cheltuie banii pe fetiţe, hihihi, da e normal, şi e normal că e normal, dacă îţi trebuiesc ceva bani, noi putem aranja un împrumut… mici rate lunare, hihihi… Hai afară să vedem maşinile în vânzare… hihihi!
– Hai! acum cu ochii pe fundul bogat în carne şi bine pus în evidenţă de pantalonii ce-i veneau ca o a doua piele, sau chiar mai strâmţi…
3. Al treilea act
Buddy, într-o maşină de lux, fudul nevoie mare, pe stradă. Maşină americană, bleumarin, ultimul răcnet, toate accesoriile posibile şi imposibile, mai lucioasă decât bocancii proprietarului. 500 pe lună cale de 5 ani, o nimica toată!
Primul drum in Downtown, la o bere.
Parcată în centru, maşina de lux a amicului nostru Buddy atrase atenţia aproape instantaneu.
– Ai o monedă să-mi dai, boierule? întreabă un amărât.
– De ce aş trebui să-ţi dau eu o monedă ţie, care nici nu te cunosc? întreabă Buddy zâmbind, fără să priceapă.
– Păi, cum de ce? Unu cu o maşină ca a ta sigur are o monedă şi pentru mine…
-…?
Intrat în bar, două fete delicioase s-au şi lipit de el…
– Ce faci drăguţule?
– Ei, iaca, o bere şi eu…
– Facem o plimbare cu maşina ta cea nouă, cowboy?
-…?
De obicei, fetiţele vesele nu se-nghesuiau să facă bani cu el. „Numai dacă-ţi dai bocancii jos!”, l-a certat una odată, „merg cu ţine numai dacă-ţi dai bocancii ăia ai tăi jos, nici nu mă gândesc să fac ceva cu unul… încălţat!”.
…Unde dracu să mă duc eu cu ele, că ţâţoasa aia de unde am luat maşina m-a lăsat lefter. Lefter! îşi spuse Buddy.
– Lasă-l dragă în pace, că nu-i de noi, nu vezi ce maşină are… E prea şic pentru noi, tipul e… gay!
-…?
Prinţesele se îndepărtară, dar în acelaşi timp doi băieţi tineri se apropiară de el. Unul părea dat cu un fir de ruj, discret, iar celălalt îi zâmbi şi-i puse mâna pe picior…
Berea o termină în maşina lui cea nouă, cu uşile ferecate pe dinăuntru.
4. Al patrulea act şi ultimul
Buddy, în drum spre casă, înjurând cu voce tare. Camionaș nu are, cei 2000 de dolari nu-i mai are, în bar s-a făcut de tot râsul, în schimb s-a ales cu pacostea asta de maşină de bogătaş de la oraş. „M-a zăpăcit de cap curva aia de la vânzări de maşini şi eu, tont, am căzut ca o muscă! 500 de dolari pentru 5 ani? De unde dracu’ scot eu atâta bănet, că din afacerea cu ferma de-abia ne târâim?”
Intervine salvator poliţia.
– A, eşti tu, Buddy? întrebă ofiţerul de poliţie. Dar ce ţi-a trebuit aşa o maşină? Am crezut că-i vreun vânzător de droguri sau vreunul ce se ocupă de prostituţie, cu maşinoiul ăsta. Sau poate nu vrei să mai fii fermier?
Buddy, cu vocea tremurândă de nervi, povesti toată întâmplarea, cum a plecat el cu economiile lui, cum ţâţoasa l-a prostit, cum a rămas dator pe un cincinal, cum au râs curvele şi gay-ii de el şi cum i-au mai cerut şi de pomană în parcare în Downtown…
– Mde, nu eşti tocmai norocos astăzi, zise poliţistul gânditor…
– Şi nici nu ştiu cum o să fac, de unde să dau ratele curoasei ăleia?
– Mde, nu ştiu ce naiba-i de făcut… se scărpină încurcat ofiţerul…
– Ai o ţigară? Că nici ţigări nu mai am şi nici bani… cred c-o să mă las!
– Am o idee, Buddy, şi-i întinse o ţigară. Ca să te întorci acasă, ia strada Road A9 şi ai să găseşti singur soluţia…
– Ce să caut pe A9, uite deja se vede ferma, or mai fi doi kilometri şi-s acasă, ce să fac pe Road A9?
– Eu te aştept de partea cealaltă, salută ofiţerul şi plecă cu maşina pe drumul plin de hârtoape, lăsându-l pe Buddy într-un nor de praf…
– Ce naiba să fac eu pe drumul ăla, prin boscheţii ăia de nici lupul nu stă pe acolo. De ce să iau drumul ăla şi să nu mă duc direct spre casă? Cred că fumează nu numai tabac ofiţerul ăsta, cine ştie ce amestecă în ţigări… A9, Road A9? Bodogăni Buddy în maşina lui ce părea că nu ştie nici de gropi şi nici de praf. Mergea lin de puteai să fi ţinut berea pe bord şi tot nu s-ar fi vărsat… Praf? Nici fir nu intrat, totul era filtrat, totul ca în farmacie… Dar nimic nu putea să-l calmeze pe Buddy… Auzi tu, să-l prostească aia, să râdă alea şi cu aia… să-i mai ceară şi o monedă… 500 ori 12 face 6000, ori 5 anişori 30 de mii… si cu 2000 care deja le-a dat… ar fi 32 de mii. Când termină sfinţii de înjurat, luă la rând diavolii, şi când termină şi diavolii, trecu pe lângă balta unde se odihnea Dodge-ul bunicului. Balta aia mare unde el şi cu văr’su Bill au făcut mudding de s-au scufundat cu camionaşul bunicului cu tot… Îi venea să plângă de ciudă!… O clipă! Frână brusc se uită cu voluptate la mocirlă şi pricepu mesajul ofiţerului… Întoarse maşina, care parcă anumit era şi mai lina şi mai silenţioasă şi se întoarse pe A9, Road, circa un kilometru… Opri şi se puse cu botul spre mocirlă. Acceleră, prima, a doua, a treia, deja avea 80 de kilometri la oră… Fleoşc! Hodoronc tronc! Bâldâbâc! Fââââsssss! Balta înghiţi cu un râgâit bolborosit maşina amicului nostru Buddy. Gata, nu mai era, problema care i-a stricat ziua a dispărut, nimeni nu mai avea de ce să râdă, nimeni cu ţâţe sau fără n-o să-l mai prostească aşa pe Buddy al nostru… Sperăm!
Ofiţerul îl aştepta de cealaltă parte a balţii cu gura până la urechi:
– Hihihi! Asta da, că a fost un salt mortal! Tiii, ce fleşcărie ai făcut! Iiiiiihaaa! Iiiiiihaaa! Buddy! Eşti tare!
– Zici? întrebă amicul nostru plin de noroi până peste cap. I se vedeau numai ochii, era precum un purcel în mocirlă, dar fericit că a făcut aşa o cascadorie şi că a scăpat de o aşa belea…
Au mai fumat o ţigară pe marginea bălţii, ofiţerul îmbrăcat regulamentar şi Buddy în chiloţi şi uns de glod. De maşinoiul buclucaş nu a mai rămas nici urmă… Parcă nici nu a fost. Noroiul la înghiţit aşa, întreag. Acum zăcea la fundul gropii, alături de Dodge-ul bunicului…
– Să treci mâine pe la secţie să facem hârtiile.
-…?
– Te aştept mâine, ai priceput?
– Îmi dai amendă? întrebă Buddy, speriat că ziua cu ghinion nu s-a sfârşit încă.
– Nu, ce, nu-ţi ajunge, nu-ţi ajung belelele pe azi?… zâmbi ofiţerul. Să treci să faci declaraţia că cineva ţi-a furat-o în noaptea asta. Cine se pune să caute în borta asta? Doar dacă nu ţi-e dor ţie de ea… Hihihi! Oricum ăia sunt asiguraţi, nu-ţi fie frică… Hai că trebuie să plec, că-i târziu… Nu te supăra, dar nu pot să te duc acasă, ştii eşti prea murdar şi mi-e că-mi umpli maşina de noroi… Hihihi! Hai, ne vedem mâine la secţie. Tiii! Ce salt mortal! Iiiiiihaaa!
Buddy se întoarse acasă cu sufletul oarecum uşurat. Ce zi groaznică! Ce coşmar!…
Vezi că avea dreptate bunicul?… untura de bursuc salvează bocancii… cu toată mocirla aia şi nici un fir de apă nu a intrat înăuntru, uite, ‘s ca noi, parcă i-am scos din cutie. Tiii! Mare bunicul meu, mare! Cel mai mare!
Curva dracului! Ți-am venit eu de hac!
–––––––––––––––-
(*) mudding – sport american practicat cu masini, de obicei cu tracțiune integrală, și care constă în traversarea unei mlaștini în plină viteză. < mudd = noroi
(**) leggins – pantaloni elastici ce se muleaza perfect pe corp.
