M-aşez sub vişinul cărunt
Să-mi spună-o vorbă despre tine,
El cheamă vântul să m-aline,
Şi vine-ncet, tot mai mărunt…
În braţe strâng genunchii goi,
În mine-adun gând lângă gând…
Iar frunze cad pe rând, pe rând,
Ca o romanţă veche-n doi;
Aş vrea s-o scriu… dar oare pot
Să scurg din cer fir de cerneală
Şi să-l aştern pe o petală
Să-mi fie-alin, să-ţi fie tot?
Se răstigneşte-n zare-apusul
Făcându-mi pernă din trifoi;
În vis, îmi vei veni apoi…?
Doar vişinul ştie răspunsul.
