Românul marca second-hand

Publicat de Vasile Popovici, 9 septembrie 2014

Suntem în fruntea UE-i cu import-exportul;
împrumutăm un tren-marfar de englezisme
şi dăm la schimb – nu folosesc eufemisme –
profesori, doctori, limba, datina şi portul.

Purtăm făloşi stigmatul second-hand; ce dacă?!
ne cocârjăm spetind la greci, la nemţi, la turci;
te-mbraci la second-hand, mănânci ce mai apuci,
iubirea de moşie nu ne mai încearcă.

Se vinde bine marfa ce-a ajuns un brand;
în fiecare colţ de pe pământ se prinde,
sămânţă rară, şi ce ieftin se mai vinde!
se vinde-n vrac românul marca second-hand.


Vasile Popovici

N. 20 decembrie 1938. Poet, prozator, eseist, folclorist, epigramist, cronicar literar. Facultatea de limba şi literatura română - profesor. 15 cărţi publicate, din 20 scrise; 6 premii literare la concursuri internaţionale, 4 premii literare la concursuri naţionale. Prezent în 8 antologii de poezie şi proză; Medalia „Virtutea literară; Premiul „Tiberiu Crudu", colaborări la peste 35 publicaţii din ţară şi străinătate, alte diplome...

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 1.203