E-o seară-n ton cu apele tăcute,
Din când în când, doar vântul mai cuvântă
Prin filele ce fruntea ţi-o frământă,
Iar tu le-aduni – cu vrute şi nevrute;
În vechiul sfeşnic arde ziua frântă…
Ce-i pasă ei că urmele pierdute
Se risipesc, văzute, nevăzute
În vechi şi noi? Şi-afară-i noapte tâmpă…
Din plete-mi răsuceşti blonde inele,
Din gene-mi curg idei neprefăcute,
Iar îngerii privesc după perdele;
Sunt orele de-acum şi mai scăzute…
Le-amestecăm cu-aroma din cafele
Şi guri neîncepute, începute…