Ochiul înlăcrimat
cerul îl plânge…
Peste noi, nepăsător,
timpul necruțător trece
furând și ultima scânteie a trecutului în doi…
Pustiu, prezentul greu apasă
suflete golite…
viitor însingurat ne-așteaptă…
Iubirii călăi i-am fost…
sfâșiind-o
sfâșiindu-ne-n tăceri nesfârșite…
Nepăsător, peste noi,
timpul necruțător trece
luând cu el și ce-a mai rămas din noi:
clipa infinită a iubirii noastre…
Inerți fiind… agățați cu disperare de-o amintire…
întrebându-ne întruna
cine sunt eu…?
cine ești tu…?
cine suntem noi?
Ce-am fost… vom mai fi?
Pustiu e tot…
Și totuși în pustie…
Ochiul înlăcrimat
cerul îl plânge…
