Pictorul şi culorile sale

Publicat de Ştefan Serşeniuc, 25 august 2014

Iubesc culorile oricare ar fi ele,
le am în inimă pe toate.

Odată eram îndrăgostit de roşu.
Cu părul roşu,
cu buzele roşii,
cu pistrui roşii.
Am încercat să-i număr odată,
dar mi-ai zis să mă opresc, că se gâdilă.
Acolo.

Când mi-a căzut cu tronc galbenul
îmi păream bogat.
Eram fudul
şi chiar am început să fiu avar.
O voiam toată pentru mine.
M-a părăsit,
voia să fie darnică.
Şi cu alţii.

Verde!
O grădină
sub o semilună
şi o limbă ciudată
din care-mi părea că înţeleg tot
sau era doar ea drăguţă cu mine
şi-mi şoptea la ureche acelaşi oftat.
Universal.

Odată mi-a plăcut albul şi negrul.
Pe rând:
zile albe în care iubea,
zile negre în care ura.
Aşa era ea,
dar nu cu toţi,
numai cu mine.
Indecisă.

Nu ştiu.
Culorile astea, de câte ori
mă pun să le întind pe pânză,
nu stau împreună,
nu se amestecă.
Sunt geloase.

Şi-mi ies tablourile
ori numai roşu,
ori numai galben,
ori numai verde,
ori jumate alb, jumate negru.

Când am inspiraţie
o iau de la capăt
şi mă îndrăgostesc de tonuri noi.
Unele intense,
altele calde,
niciodată aceleaşi.


Ştefan Serşeniuc

Curriculum vitae* Ştefan este născut în 1966 în ultima zi din zodia Leului, deci deja cu porniri feciorelnice, în Suceava. Odată cu rebotezarea regiunilor în judeţe ia calea pribegiei, semn ce-l va dura toată viaţa şi se stabileşte cu părinţii la Botoşani. Frumos oraş. La Şcoala 11, renumită pentru premiile de la Olimpiade şi alte întreceri hărniceşti, reuşeşte cu chiu cu vai să ia o menţiune gradul trei într-un an în care doi dintre cei mai buni ca el se absentează. Ştefan face parte din ultima generaţie care nu dă treapta întâi, astfel încât este acceptat cu brio la Laurian, liceu vechi şi cu tradiţie. Aici, devenit utecist pe motiv de vârstă şi reuşeşte să nu aibă prea multe probleme de învăţătură. Unica corijenta, pe motive de neseriozitate, o are la limba română. Acest lucru îl va marca toată viaţa. Neseriozitatea! Imatura înclinaţie către mecanică, ştia să folosească şurubelniţa, cheia franceză şi alte unelte de profil, o determina pe mama să îl împinge către Facultatea de Mecanică, Iaşi. Aici i se dezvoltă multe calităţi nefolositoare. Băutura, fetiţele, chiulul de la şcoală şi mâncatul gratis la cantină. Singurul lucru util pentru Ştefan, în această perioadă, a fost că s-a însurat din dragoste şi lucru curios, nevasta lui îl mai suporta şi astăzi. Profitând de balamucul revoluţionar, Ştefan, entuziasmat, se lăsă de studii şi începe să încerce să facă bani. Taximetrist, tâmplar, barman, reprezentant de vânzări sunt câteva din meseriile la care rând pe rând a renunţat. În Italia a intrat clandestin exact când America pierdea pe rând cele două turnuri gemene. În treisprezece ani cât a durat şederea sa, Ştefan a făcut mulţi prieteni şi tot atâtea meserii. Îngrijitor de bătrâne, şofer, macaragiu, magazioner. Îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă ţară din lume, amicul nostru se capătă cu o cetăţenie cu care se mândreşte mult. Mult. Dar cum criza bântuie prin toată Europa, Ştefan speriat părăseşte continentul, atras de miracolul Canadei. Miracolul a durat trei zile, respectându-şi definiţia de miracol. Nu închei fără să vă spun de activitatea sa de prozator. Scurt. Prozator scurt. A scris în jur de 50 de poveşti, mai toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Altele nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate... O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extra. Lectura plăcută! Ştefan Serşeniuc *erată. Între timp a scris si câteva poezii. Nu multe.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 1.111