Poet la etc.

Publicat de Costel Zăgan, 19 noiembrie 2013

Un mijloc de locomoţie pentru tăcere
chemaţi poetul la prefectură
să vedem dacă în fagurii de miere
n-are cumva lacrimi amare de ură

Chemaţi poetul la prefectură
să vedem are sau n-are documentul
şi dacă e dotat cu gură
un căluş îi poate tempera talentul

Are sau n-are documentul
să vedem în fagurii de miere
încape cum scrie firmamentul
sau numai tone de tăcere

Legaţi-l cobză de-i poet
şi-apoi să cânte dar discret

(Costel Zăgan , Cezeisme , 2008)


Costel Zăgan

Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian", Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani. A mai publicat "Cezeisme", în 2008. Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului". Pe 14 martie 2013, revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI, publicându-i-se poemul "Sentinţa-i divină" şi proza "Paraşutist şi îndrăgostit".

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 1.054