Două braţe argintate leagă ţărmuri depărtate
Iar lumina le e farul cu ecou- singurătate
De o parte lungi păduri ce-şi adoarme zbucium surd
Iar în dreapta se aşterne câmpul ud de timpul crud
Noaptea-i paznic peste toate iar în liniştea nocturnă
Norii-aleargă fără ţintă dezlegând ploi ce răsună
Vântul bate-n stâlpi de fier deşteptând luciri de ape
Iar în stâncile-nverzite valuri negre stau să crape…
Dunărea-şi îneacă pânza ce-o cuprinde două maluri
Şi-o ascunde prin adâncuri măsurată doar de valuri
Iar în noptea cea târzie când risipă-şi face clipa
Albatroşii-nfometaţi cerc închide cu aripa
Pe-un ponton grei paşi adună orele ce greu se scurg,
Strajă lasă între maluri de cu zori până-n amurg…