Boabe de argint pe-o bucată de inimă

Publicat de Lucreţia Ionescu Buiciuc, 1 martie 2015

Am rupt o bucată de inimă şi am pus-o în altarul Tău
dar n-ai primit-o! ai aruncat-o spre cealaltă parte a trupului
umplându-se cu ruşine, căinţă şi regret.
Eu rămăsesem sfânta care sfinţeşte albul hârtiei
pe un colţ de masă, inima picura boabe de argint
clopotul bătea rar, îngerul, căzut la pământ,
şi-a strâns aripile adormind
Mi-ai spus să iau parte la învierea regretelor
clopotul se auzea din ce în ce mai tare
serafimii luminau bucata de inimă
aproape uscată de ger
regretele înviau pe rând aşa cum stelele
dispar pe cerul renunţării
le piveam de la distanţă, cu indiferenţa
cu care priveşti un apus
niciun regret n-a lăcrimat pe bucata de inimă
peste care boabele de argint cad tot mai rar.


Lucreţia Ionescu Buiciuc

Este din Iaşi, Romania. A absolvit Facultatea Medicină Veterinară din Iaşi şi cursuri de Jurnalism, la Bucureşti. A fost redactor-şef la ziarul „Deşteaptă-te, române!” şi la ziarul „Viaţa studentească”. Debutul literar – publicarea de poezii in revistele Cronica. Convorbiri literare, Urzica, Contemporanul. Debutul editorial a fost în anul 1990, cu publicarea romanului „La porţile amintirii”, volumul de poezii „Oglinzile timpului”, studiile etnografice „Descântece pentru ursită”, „Magia descântecilor”. A participat la alcătuirea antologiilor de poezie „7 poeţi ai Iaşului”, „Muguri iertaţi”, „Cărticica mea de Crăciun”, „Cărticicea mea de iarnă”, „Arta sfâşiată”, „Cuvântul ca o pradă”, „Amintiri temporale din faptul serii”., „Surâsul primăverii”, „Fântâni de gând prin uni..vers”, „Leagănul lirei”, „124 Poeţi contemporani”, „La confluenţe de gâmduri”, „Confluenţe poetice”, „Dincolo de cuvânt”, \"Colindele zăpezilor târzii\" şi la antologia în proză „Dispare dragostea?”. A contribuit la apariţia antologiei pentru copii „Universul Poveştilor”, luând Premiul de Excelenţă la Concursul naţional de poveşti „Universul poveştilor”, 2011.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 912