singurătatea nu mă doare
niciodată nu m-a durut
fiecare dimineață fericită lângă ceașca cu cafea
e mireasma sufletului
urmăresc turiștii ce pălăvrăgesc în
foișorul pensiunii de peste drum
nimeni nu mă freacă la icre
PC-ul este singura companie
la el îmi scriu poeziile roz sau negre
mașina de scris second-hand din Germania
am aruncat-o într-un colț
întorcea capetele trecătorilor
am încetat să-mi mai rad barba
sunt un pusnic fără canoane ce
se ia de piept cu Dumnezeu
nimeni nu-mi reproșează nimic
de atâta singurătate fericită am parte
mai fericită chiar decât primăvara
sunt un bărbat singur ce-și scrie poezia
la mansardă privind pe geam la taxatorul
din parcarea vecină îmbrăcat în vestă reflectorizantă
verde cu mustață cernită și chelie
(seamănă cu bunicul Dumnezeu să-l ierte)
la fel de chel ca poeziile mele
nu vreau să ies la plimbare pe
porțiunea de stradă înțesată cu vechituri
rămân cu iubita mea singurătate
în dimineți de vară caniculară
dimineți de august gălăgioase
totdeauna singur în fața
ceștii cu cafea amară
a ferestrei tablou a unei mici părți a Voronețului
a PC-ului negru dar mai viu ca mine
pentru o secundă mi-a cuprins mintea
„taci și du-te dracu’ târfuliță mică”
era curva ce joi noaptea
mi-a suflat în urechi „vino ia-mă”
și-am luat-o după o oră și mai bine
i-am dat un șut în partea dorsală
c-o sută de lei în poșetă
„du-te-n p… mătii”
sexul plătit e ca un duș rece
ești la fel de singur cu sau fără
îmi place că nu mă scoate din
singurătatea mea fericită și
pot scrie poezii lipsite de compania iubirii
a femeilor cu funduri bombate și sâni
mici obraznici cu zâmbete cuceritoare
și ochi de abanos cu plete electrice și
cuvinte mieroase viperine
sunt singur și
sunt fericit în singurătatea mea
atât de fericit că
am scurtat nopțile
înghesuit fiind de
nenumărate treburi pe care
nu le am
