A început de când a mers la şcoala. Şi nu s-a mai oprit.
În fiecare seară se decorporaliza şi se reîncarna în diverse persoane. I-au zis că nu e normal, au încercat să-i dea ceva tratamente, pastile, picături. Nimic. Deochiuri. Nimic. Seara dispărea, dar nu fizic, ci aşa cu mintea, nu mai era el. Câteodată dacă-l întrebai ceva, poate că-ţi şi răspundea. Dar de cele mai multe ori nu te auzea, nu vorbea.
Câteodată plângea, câteodată râdea.
Ca într-o transă, părea hipnotizat. Când se întorcea de la serviciu, făcea ce făcea prin casă, intra în camera la el şi dispărea. Dar nu fizic, ci aşa, cu mintea, nu mai era el. Nu-l mai interesa nimic, nu-l mai atrăgea nimic, părea că ştie totul, părea că ştie tot ce avea să se întâmple, avea răspunsul la toate întrebările şi chiar ştia şi viitoarea înşiruire a evenimentelor. Părea că ghiceşte viitorul.
Zicea că-i normal după ce ai trăit o mie de vieţi, ştii totul. Se zice că odată mort, sufletul tău prinde viaţă sub o altă formă, umană sau animală. Era ca şi cum el ar fi murit de fiecare dată.
Numai că se întorcea înapoi la el acasă, în corpul său. Şi asta aproape în fiecare seara.
El povesteşte că a fost şi femeie şi bărbat, ca a născut de câteva ori, ca a iubit de mii de ori, că a făcut toate războaiele posibile, de 7 ani, de treizeci de ani, a rozelor, a cruciaţilor unde a omorât nefidelii, a tătarilor călare pe caii lor scunzi, l-au ars naziştii şi l-au spânzurat ruşii. Când are chef povesteşte istorii nemaiauzite şi încă neîntâmplate, pe care zice că le-a trăit în viitor. Povesti de pe Luna, Marte sau alte locuri neprimitoare. Nu este loc în lumea asta unde să nu fi fost, unde să nu fi trăit, măcar pentru o seară.
„Am fost şi pirat, am fost şi indian în americi, sclav negru, odată m-am transformat în prinţesa Sisi şi toată Austria mă iubea. Dar ce n-am mai fost! Dar unde n-am fost!”
Toţi stăteau cu gura căscată şi-i ascultau poveştile trăite, vieţile lui trăite. Unii îl credeau şi alţii nu, dar fiecare îl asculta. Ochi şi urechi.
Aşa era el, când citea nu mai auzea nimic, nu mai vorbea.
Seara se punea pe citit şi dispărea.
Câteodată plângea, câteodată râdea.
Ştefan Serşeniuc
Curriculum vitae*
Ştefan este născut în 1966 în ultima zi din zodia Leului, deci deja cu porniri feciorelnice, în Suceava. Odată cu rebotezarea regiunilor în judeţe ia calea pribegiei, semn ce-l va dura toată viaţa şi se stabileşte cu părinţii la Botoşani. Frumos oraş. La Şcoala 11, renumită pentru premiile de la Olimpiade şi alte întreceri hărniceşti, reuşeşte cu chiu cu vai să ia o menţiune gradul trei într-un an în care doi dintre cei mai buni ca el se absentează. Ştefan face parte din ultima generaţie care nu dă treapta întâi, astfel încât este acceptat cu brio la Laurian, liceu vechi şi cu tradiţie. Aici, devenit utecist pe motiv de vârstă şi reuşeşte să nu aibă prea multe probleme de învăţătură. Unica corijenta, pe motive de neseriozitate, o are la limba română. Acest lucru îl va marca toată viaţa. Neseriozitatea! Imatura înclinaţie către mecanică, ştia să folosească şurubelniţa, cheia franceză şi alte unelte de profil, o determina pe mama să îl împinge către Facultatea de Mecanică, Iaşi. Aici i se dezvoltă multe calităţi nefolositoare. Băutura, fetiţele, chiulul de la şcoală şi mâncatul gratis la cantină. Singurul lucru util pentru Ştefan, în această perioadă, a fost că s-a însurat din dragoste şi lucru curios, nevasta lui îl mai suporta şi astăzi. Profitând de balamucul revoluţionar, Ştefan, entuziasmat, se lăsă de studii şi începe să încerce să facă bani. Taximetrist, tâmplar, barman, reprezentant de vânzări sunt câteva din meseriile la care rând pe rând a renunţat. În Italia a intrat clandestin exact când America pierdea pe rând cele două turnuri gemene. În treisprezece ani cât a durat şederea sa, Ştefan a făcut mulţi prieteni şi tot atâtea meserii. Îngrijitor de bătrâne, şofer, macaragiu, magazioner. Îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă ţară din lume, amicul nostru se capătă cu o cetăţenie cu care se mândreşte mult. Mult. Dar cum criza bântuie prin toată Europa, Ştefan speriat părăseşte continentul, atras de miracolul Canadei. Miracolul a durat trei zile, respectându-şi definiţia de miracol.
Nu închei fără să vă spun de activitatea sa de prozator. Scurt. Prozator scurt. A scris în jur de 50 de poveşti, mai toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Altele nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate... O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extra.
Lectura plăcută!
Ştefan Serşeniuc
*erată. Între timp a scris si câteva poezii. Nu multe.
