Andrei

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 4 decembrie 2013

Andrei era singur într-o lume mult prea dură pentru vârsta lui. Avea doar opt anișori și trecuse prin mai multe necazuri decât ar face-o un adult. De când e pe stradă a învățat să se descurce singur. Atunci când primește câte un bănuț de la un trecător milos, își cupără plăcinta lui preferată cu brânză.
– Am avut și eu o familie până să moară tatăl meu – ne povestește în timp ce cu mânuța murdară își șterge lacrimile de la ochi. Și plânsul pentru el este un lux. Nu are cui să se plângă. Toți îl alungă și-l ocărăște. Are zile în care alți oameni ai străzii îi ia toți bănuții căpătați pe stradă de pomană sau atunci când mai spală parprize prin intersecțiile aglomerate ale Bucureștiului.
– Dacă nu murea tatăl meu, aveam și acum o familie… ne mai zice printre sughițuri.
Cu doi ani în urmă tatăl său murise, iar mama lui se recăsătorise. Tatăl vitreg îl bătea și chinuia mereu. De la un timp nici măcar maică-sa nu-l mai suporta. Atunci fugi de reproșuri, bătăi și ocări. Unde altundeva decât în stradă. Strada pentru el este acasă. Dormise prin scări de blocuri și parcuri.
– Eram alungat din canale unde în nopțile geroase este mai cald de către cei ce le ocupaseră deja. În prima iarnă pe stradă am dormit cam două săptămâni într-o scară de bloc când unul dintre locatari mă alungă în toiul nopții. Chiar mă lovi cu piciorul. Am căutat alt loc și l-am găsit câteva blocuri mai în colo. Am dormit numai o noapte că a doua zi de dimineață o femeie miloasă îmi zise ca seara să merg să dorm la ea… Să-i dea Dumnezeu sănătate că a fost atât de bine acolo și cald și ceai îmi dădea și uneori mai făcea și clătite cu brânză… A fost singura dată când m-am simțit acasă după moartea tatălui meu.
Acum unul din semenii lui ce trăiesc sub pământ l-a luat sub aripa lui și sunt ca o familie împreună. Chiar dacă frigul și lipsurile nu-i ocolesc ei sunt puternici și supraviețuiesc.
În timp ce povestește suflă mereu în pumnii înghețați de gerul cumplit, mutându-se de pe un picior pe altul încercând să-și dezmorțească picioarele.
Ca el, sunt mulți, dar din păcate, puțini sunt cei ca femeia cu suflet mare ce l-a găzduit pe Andrei o iarnă.


Cezar C. Viziniuck

Este născut la data de 22 mai 1978, în orașul Gura Humorului, Suceava. Din anul 2005, locuiește în Botoșani. Apariţie în revistele Nomen Artis (http://nomenartis.ro) Revista Literară Bucovina (http://filadebucovina.ucoz.ro) Luceafărul (www.luceafarul.net). Web: http://www.artaliteratura.ro

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 820