Autobiografie

Publicat de Ştefan Serşeniuc, 19 octombrie 2013

Acuma, că-s de patruzeci şi mai mult de cinci ani, mi-am dat seama că, de mic, am plecat în viaţă fără viitor. Şi am să vă spun cum a fost şi cum am făcut rost de unul şi eu, ca mai toată lumea.

La şcoală, profesorii îmi ziceau că-s o coadă de câine înscăietă. La început nu prea am priceput ce-i cu coada şi cu câinele, dar odată pricepută zicala, îmi făcea plăcere să mă cheme aşa. Deci, câinele e cel mai bun prieten a omului, lucru ştiut, şi când el e fericit dă din coadă, deci putem trage concluzia că unul coada de câine înscăietă e unul prietenos.

Şi asta-i adevărat, eu sunt prietenos.

După asta, era cu brânza bună şi cu burduful de câine. Tot cu câinii ăştia! Brânza-i bună, place la toţi, dar burduful de câine nu există. Garantat! M-a asigurat bunica mea, acu’ vreo 40 de ani, şi bunica nu minţea.

Deci zicala e un non sens.

După asta, îmi ziceau că nu am nici un viitor. Şi eu mă speriam aşa de tare, căci cine nu are viitor, numai morţii nu au viitor. Dar nu-i nimic, mama mă trăgea de urechi şi viitorul se mi mai lungea un pic.

Apropos de viitor, mătuşa mea, care-i o mare ghicitoare în cafea, în cana mea vedea totdeauna tulbure (e adevărat că purta ochelari şi-i cam oboseau ochii, că a fost croitoreasă la viaţa ei). Viitorul îmi apărea, ceea ce era deja un semn bun, dar tulbure, zicea ea cu ochii ţintă în fundul cănii, în dreptul torţii sau de partea cealaltă.

Pot să vă zic, şi-i garantat, că am găsit remediul la un viitor clar ca lumina zilei. Cred că, dacă mătuşa s-ar uita acum în cana mea, ar vedea cu stupoare că înăuntrul cănii este alb; zaţul nu se lipește de pereţii ceştii, ca să nu greşească mătușa.

Ce-am făcut ca să-mi rezolv soarta indecisă?

Am făcut un împrumut în bancă!

Am viitorul clar. Nu trebuie decât să muncesc şi să plătesc. Aţi văzut ce simplu e! De avut accidente cu maşina nu pot avea, căci nu plec nicăieri, că n-am bani, că-i las la bancă. De îmbolnăvit, nu cred, că-s asigurat şi mă repara doctorii de urgenţă ca să pot munci din nou. Dacă rămân fără servici, nu-i nimic, banca mă aşteaptă.

Am viitorul clar şi asigurat!

Simplu, nu?


Ştefan Serşeniuc

Curriculum vitae* Ştefan este născut în 1966 în ultima zi din zodia Leului, deci deja cu porniri feciorelnice, în Suceava. Odată cu rebotezarea regiunilor în judeţe ia calea pribegiei, semn ce-l va dura toată viaţa şi se stabileşte cu părinţii la Botoşani. Frumos oraş. La Şcoala 11, renumită pentru premiile de la Olimpiade şi alte întreceri hărniceşti, reuşeşte cu chiu cu vai să ia o menţiune gradul trei într-un an în care doi dintre cei mai buni ca el se absentează. Ştefan face parte din ultima generaţie care nu dă treapta întâi, astfel încât este acceptat cu brio la Laurian, liceu vechi şi cu tradiţie. Aici, devenit utecist pe motiv de vârstă şi reuşeşte să nu aibă prea multe probleme de învăţătură. Unica corijenta, pe motive de neseriozitate, o are la limba română. Acest lucru îl va marca toată viaţa. Neseriozitatea! Imatura înclinaţie către mecanică, ştia să folosească şurubelniţa, cheia franceză şi alte unelte de profil, o determina pe mama să îl împinge către Facultatea de Mecanică, Iaşi. Aici i se dezvoltă multe calităţi nefolositoare. Băutura, fetiţele, chiulul de la şcoală şi mâncatul gratis la cantină. Singurul lucru util pentru Ştefan, în această perioadă, a fost că s-a însurat din dragoste şi lucru curios, nevasta lui îl mai suporta şi astăzi. Profitând de balamucul revoluţionar, Ştefan, entuziasmat, se lăsă de studii şi începe să încerce să facă bani. Taximetrist, tâmplar, barman, reprezentant de vânzări sunt câteva din meseriile la care rând pe rând a renunţat. În Italia a intrat clandestin exact când America pierdea pe rând cele două turnuri gemene. În treisprezece ani cât a durat şederea sa, Ştefan a făcut mulţi prieteni şi tot atâtea meserii. Îngrijitor de bătrâne, şofer, macaragiu, magazioner. Îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă ţară din lume, amicul nostru se capătă cu o cetăţenie cu care se mândreşte mult. Mult. Dar cum criza bântuie prin toată Europa, Ştefan speriat părăseşte continentul, atras de miracolul Canadei. Miracolul a durat trei zile, respectându-şi definiţia de miracol. Nu închei fără să vă spun de activitatea sa de prozator. Scurt. Prozator scurt. A scris în jur de 50 de poveşti, mai toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Altele nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate... O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extra. Lectura plăcută! Ştefan Serşeniuc *erată. Între timp a scris si câteva poezii. Nu multe.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 544