Ea, sensibilă, el nu

Publicat de Ştefan Serşeniuc, 22 februarie 2014

Ea decise să fie tristă.

El nu-şi dădu seama de la început… or fi chestii femeieşti, ce să zic, nu mă pricep.

Ea tocmai terminase de citit „Cartea tristeţii eterne”, ultima parte din trilogia cu acelaşi nume de vestitul scriitor cazac, Borat. Se ştie că scriitorul era mult apreciat în lume, tradus în toate limbile scrise. Cărţile lui au impresionat multe inimi şi în special cele feminine, media de vârstă, 30-50. Ea avea 40, exact la mijlocul intervalului, și deci mult impresionabilă.

El, după o săptămână de controale în teritoriu, mort de oboseală. Odată cu viitura râului, se şubreziseră multe linii ferate, aşa că, sfârşit, căzu într-un binefăcător somn. Nu înainte de un păhărel de wiskey şi două beri.

Ea îl privi nedumerită, neînţelegând ce caută bărbatul acela în patul ei.

El sforăi mulţumit.

Ea redeschise cartea la pagina 834, loc în care el, cel din dramă, îi declară ei, cea etern suferindă de o boală ascunsă, nebiruită nici de ultimele descoperiri ale medicinii – ce s-o mai lungim, el a recunoscut că o iubeşte şi ea, peste nici 2 pagini, adică la 836, va muri fericită, alături de el, care abia de două pagini o iubea…

El, celălalt, realul, se trezi şi se duse la baie. Vina berii. La întoarcere, adormi cu mâna pe fundul ei.

Ea, sensibilă la insensibilitatea lui, îndoi colţul cărţii la pagina 837, cea cu înmormântarea şi cu cei 18 trandafiri albi, aduse de el la căpătâiul mormântului ei.

El deschise palma exact pe fundul ei. Părea că sunt făcuţi unul pentru altul, mâna lui, palma, era exact ca mărime, cât fundul ei… adică jumătate din el.

Ea, decisă să fie tristă, nu acceptă mojicia lui şi plecă în bucătărie. Aprinse o ţigară şi gândi.

El visa în continuare, mormăind.

Ea se uită nedumerită în reflecţia din geam. Este ea cea care l-a suportat pe el atâţia ani? Este ea cea care râdea la poantele lui deşuchiate cu multe prostii şi sex? Cum oare l-a suportat lângă ea, ea, atât de sensibilă. Şi nici măcar nu a citit cartea asta atât de elegantă, atât de ieşită din realitate… E adevărat, are în jur de 1500 de pagini de volum, dar ce să-i faci delicateţea sufletului cere sacrificii. Ea a citit de trei ori câte 1500… Mamma mia, sunt 4500 de pagini… E clar, acum, ea este mult mai sensibilă, cum ar fi, de 4500 ori mai sensibilă decât el, care n-a citit nici una, nici o pagină…

El deschise un ochi şi se uită la ceas, era 6.00, ora lui de trezire de luni până vineri şi, ce să-i faci, mintea lui când doarme nu ştie ce zi e.

Ea închise ochii şi se prefăcu că doarme.

El formă din nou perechea perfectă. Mână, fund.

Ea simţi că-i ia foc locul şi, din nou, sensibilă la insensibilitatea lui, se retrase înspre marginea patului.

El o ajunse din urmă cu mâna lui lungă, o plesni şi o trase lângă el.

Ea amuţi de atâta indelicateţe izvorâtă din palma pe care tocmai a încasat-o, dar nu se mişcă, ştia că dacă mai face o mişcare, el, în mitocănia lui, o să se trezească şi… sâmbătă dimineaţa e plin de energie şi-i periculos tare…

El mai dormi exact o jumătate de oră.

Ea aţipi şi ea, tot o jumătate de oră.

El îi ridică încet cămăşuţa de noapte.

Ea, sensibilă după cele 4500 de pagini, sări ca arsă şi-i zise „Mă duc să-ţi pregătesc micul dejun”.

El, înfierbântat, bombăni ceva, dar, după câteva secunde, reîncepu să sforăie şi visă că ea şi cu el făceau baie goi puşcă în inundaţia care i-a paradit linia ferată, aşa… în ciuda calamităţii…!

Ea, în bucătărie, decise că-i ultima oară când îi face de mâncare. O să divorţeze şi o să se ducă la mama, cumva, din pensioară şi din salariul ei de profesoară, juma’ de normă, or s-o scoată la capăt. Era mai decisă decât a fost vreodată în viaţa ei. Divorţul era unică soluţie în faţa needucatului de soţ, în fata prăpastiei ce s-a creat între ea şi el de când s-a decis să fie tristă şi de când a terminat frumosul roman al faimosului scriitor cazac Borat.

El trase apa.

Ea era disperată.

El făcu gargară cu apa de gură.

Ea încercă din răsputeri să plângă.

El se puse în pat, mormăind.

Ea spera să vină sfârşitul lumii.

El o strigă mieros.

Ea ştia ce-o aşteaptă.

El o strigă apăsat.

Ea se prezentă cu micul dejun.

El îi netezi patul şi-i făcu semn să se pună lângă el.

Ea ezită, dar nu crâcni.

El: – Azi mergem la magazinul central şi cumpărăm rochia aia la care te uiţi de o lună. Şi pantofii de lac ăia roşii. Poşetă ai, nu insista, că ţi-am luat una săptămâna trecută, că m-ai zăpăcit de cap… „Vreau poşetă, vreau poşetă, că uite că şi vecina şi-a luat şi… vreau poşetă, vreau poşetă!” Şi eu, ca un prost am cedat, că te iubesc şi ştii asta, nu tre’ să ţi-o mai spun, că ți-am spus-o și duminica trecută… Diseară, ăştia de la Căile ferate fac chef în cinstea mea, ştii, de când cu viiturile, au văzut cât muncesc şi cum dirijez lucrările şi s-au gândit să mă avanseze. Acuma-s şef peste toţi. E lucru decis. De luni! Aşa că diseară vreau să fii cea mai frumoasă, aşa, să crape de ciudă toţi. Eu şef şi tu să te fâţâi printre mese cu rochia cea nouă şi cu pantofii ăia de lac roşii. ‘nţeles?

Au făcut amor până spre amiază, el tot minunându-se cum mâna lui era exact cât fundul ei, şi ea cu ochii pe ceas să nu se închidă la magazin.

Duminică, tonţii ăştia au program până la 3.

După aia, închid!

Ai fost cea mai frumoasă, îi zise el a doua zi. Se învârtea prin casă şi nu ştia ce să pună peste costisitorii pantofi de lac roşii. Aseară, la chef, s-au dezlipit, iar lui, acuma, după ce îi lipise, îi trebuia ceva greu să pună deasupra, aşa, să stea nemişcaţi, să lase timp lipiciului să lucreze.

Ea îi întinse primul volum din „Cartea tristeţii eterne”.

El îi ceru ceva şi pentru celălat papuc.

Ea îi întinse al doilea volum din „Cartea tristeţii eterne”.

El potrivi şi al doilea papuc sub covârşitoarea greutate a tristeţii.

Ea îi întinse şi al treilea volum din „Cartea tristeţii eterne”.

El îl luă şi-l aruncă sub pat şi-i zise: „Hihihi, de când ai trei picioare…?”

Ea râse, îl împinse pe covor şi se sui pese el.

El, în continuare, se miră cum erau ei perechea perfectă… Mâna şi fundul!

El, sensibil, şi ea nu!


Ştefan Serşeniuc

Curriculum vitae* Ştefan este născut în 1966 în ultima zi din zodia Leului, deci deja cu porniri feciorelnice, în Suceava. Odată cu rebotezarea regiunilor în judeţe ia calea pribegiei, semn ce-l va dura toată viaţa şi se stabileşte cu părinţii la Botoşani. Frumos oraş. La Şcoala 11, renumită pentru premiile de la Olimpiade şi alte întreceri hărniceşti, reuşeşte cu chiu cu vai să ia o menţiune gradul trei într-un an în care doi dintre cei mai buni ca el se absentează. Ştefan face parte din ultima generaţie care nu dă treapta întâi, astfel încât este acceptat cu brio la Laurian, liceu vechi şi cu tradiţie. Aici, devenit utecist pe motiv de vârstă şi reuşeşte să nu aibă prea multe probleme de învăţătură. Unica corijenta, pe motive de neseriozitate, o are la limba română. Acest lucru îl va marca toată viaţa. Neseriozitatea! Imatura înclinaţie către mecanică, ştia să folosească şurubelniţa, cheia franceză şi alte unelte de profil, o determina pe mama să îl împinge către Facultatea de Mecanică, Iaşi. Aici i se dezvoltă multe calităţi nefolositoare. Băutura, fetiţele, chiulul de la şcoală şi mâncatul gratis la cantină. Singurul lucru util pentru Ştefan, în această perioadă, a fost că s-a însurat din dragoste şi lucru curios, nevasta lui îl mai suporta şi astăzi. Profitând de balamucul revoluţionar, Ştefan, entuziasmat, se lăsă de studii şi începe să încerce să facă bani. Taximetrist, tâmplar, barman, reprezentant de vânzări sunt câteva din meseriile la care rând pe rând a renunţat. În Italia a intrat clandestin exact când America pierdea pe rând cele două turnuri gemene. În treisprezece ani cât a durat şederea sa, Ştefan a făcut mulţi prieteni şi tot atâtea meserii. Îngrijitor de bătrâne, şofer, macaragiu, magazioner. Îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă ţară din lume, amicul nostru se capătă cu o cetăţenie cu care se mândreşte mult. Mult. Dar cum criza bântuie prin toată Europa, Ştefan speriat părăseşte continentul, atras de miracolul Canadei. Miracolul a durat trei zile, respectându-şi definiţia de miracol. Nu închei fără să vă spun de activitatea sa de prozator. Scurt. Prozator scurt. A scris în jur de 50 de poveşti, mai toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Altele nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate... O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extra. Lectura plăcută! Ştefan Serşeniuc *erată. Între timp a scris si câteva poezii. Nu multe.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 590