Familia Rallet este de provenienţă levantină şi ajunge în spaţiul românesc la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Italiană de origine, familia Rallet s-a stabilit în secolele XIII-XIV în Constantinopol, în decursul timpului grecizându-se. Reprezentanţii ei au fost trimişi ai Veneţiei în capitala otomană, unde au apărat cu succes interesele Republicii. Numele de Rallet a fost luat după stabilirea în Principatele Române, în locul celui de Ralli cu care veniseră. În Moldova, Dumitrache Rallet a venit odată cu Alexandru Moruzi (1792-1793; 1802-1807) devenind ginerele banului Toma Cozma, boier bogat al ţării. În urma acestei căsătorii, Dumitrache Rallet a fost numit membru al divanului Moldovei. Alexandru Calimachi (1795-1799) l-a ridicat la rangul de vornic, iar Ioniţă Sandu Sturza logofăt al Ţării de Sus. Acest Dumitrache Rallet a avut un singur fiu, Iancu, devenit ispravnic în mai multe rânduri în Moldova.
În 1819 a venit de la Constantinopol Alecu Rallet, frate al vornicului Dumitrache Rallet care s-a aşezat la Botoşani. S-a căsătorit, după cum am văzut, cu fiica cea mai mare a lui Teodor Musteaţă, Maria cu o zestre frumoasă. Data căsătoriei nu este certă, însă, la 19 noiembrie 1824, un document de vamă austriac atesta venirea în târgul Sadagura a Mariei Rallet, născută Musteaţă, cu cetăţenie moldoveană şi a lui Alexandru de Rallet, cu cetăţenie veneţiană, spătar în Moldova. Aceştia erau însoţiţi de Caterina Rallet, Dimitrie Rallet, Elena Rallet, copiii celor doi şi de alţi servitori. Blazonul familiei era pe fond de azur, împărţit în două: în partea sus se regăsea o corabie plutind, în partea de jos doi delfini argintii unul deasupra altuia, orizontal amintind de tradiţia comercială a familiei.
În arhivele din Botoşani se regăsesc mai multe genealogii ale familiilor boiereşti din ţinutul Botoşanilor, realizate de un pasionat de istorie, avocatul Eugen E. Nicolau. Născut în 1897, a activat 10 ani în Baroul Botoşani şi apoi 20 de ani în Baroul Bucureşti. Pasiunea pentru istorie i-a îndrumat paşii în arhivele Academiei Române şi a altor instituţii de profil, rezultatul final constând realizarea a circa 100 de schiţe genealogice. În ce priveşte genealogia familiei Rallet, Eugen Nicolau propune două variante. Prima diferenţă, comparativ cu studiile citate mai sus, constă în plasarea lui Alecu Rallet ca fiu al lui Dimitrie Rallet şi nu frate cum susţine Constantin Sion în lucrarea citată mai sus. O a doua diferenţă constă în prezentarea greşită într-o variantă a fiilor lui Alecu Rallet, ceea ce ne-a determinat să combinăm cele două versiuni. La finalul capitolului prezentăm schiţa genealogică a familiei Rallet, ramura din Moldova, cu menţiunea adoptării observaţiilor de mai sus, dar păstrând în mare concepţia şi organizarea lui Eugen E. Nicolau.
Dimitrie Rallet s-a născut se pare în Bucovina şi a făcut studii de drept în Franţa, Polonia şi probabil Germania. În 1832 a fost numit primul preşedinte al Judecătoriei din Botoşani, funcţie în care a fost reînvestit în mai multe rânduri. Revoluţia din 1848 îl regăseşte pe Dimitrie Rallet în tabăra revoluţionară. Susţinător al împlinirii idealului naţional al unirii, a căutat să întreprindă acţiuni în acest sens. La 9 mai 1848 agentul polonez P. Butkiewicz, aflat la Botoşani în casele lui Dimitrie Rallet, arăta că românii doreau protecţia Austriei constituţionale, idee aparţinând familiei Hurmuzachi. Promovarea unor asemenea convingeri îl aduce în conflict cu domnul Moldovei Mihail Sturza, fiind obligat să plece în exil în Bucovina. Aflat în refugiu la casa familiei Hurmuzachi alături de alţi boieri moldoveni, începe să scrie primele opere literare. Mihail Kogălniceanu arăta mai târziu că lui Dimitrie Rallet i se datoresc cele mai bune cântece politice, mai ales cele ce circulau într-o culegere de foi volante cu titlul ironic de „Plutarhul Moldovei”.
Reîntors în Moldova după 1848, pentru o scurtă vreme alături de August Treboniu Laurian, Al. G. Golescu, Al. Russo şi Stephan Ludwig Roth, a considerat insurmontabile piedicile existente în realizarea unităţii naţionale a românilor promovând ideea unei uniri în cadrul monarhiei habsburgice. Ideile sale unioniste şi reformatoare i-au atras atenţia lui Grigorie Ghica, reîntors la domnie după ocupaţia rusă din anii 1853-1854. La 9 noiembrie 1854 domnitorul a constituit un sfat administrativ al Moldovei unde Dimitrie Rallet a ocupat portofoliul cultelor . Ca ministru al cultelor a plecat la Constantinopol unde împreună cu Costache Negri a încercat să rezolve problema averilor mănăstireşti, misiune nereuşită în final. Capacităţile sale administrative şi efortul militant în vederea unirii fac ca în martie 1856 să fie trecut de pe portofoliul cultelor pe cel al justiţiei.
Fervent susţinător al unirii, a fost unul dintre întemeietorii comitetului unirii din Moldova la 30 mai 1856. În alegerile pentru divanul Ad-hoc al Moldovei din septembrie 1857 a fost ales deputat de Botoşani alături de spătarul Nicolae Canano din partea colegiului marilor proprietari. În poziţia sa de deputat a desfăşurat o campanie activă pentru realizarea unirii Principatelor. Într-un articol din 1857 Dimitrie Rallet era critic faţă de dezbinarea venită din partea unor români:
„E timp dar a ne pătrunde măcar acum de adevăr şi a judeca, că de oare-ce puterile sacrificară atât de mult, în parte şi pentru noi, suntem şi noi datori a sacrifica ceea ce ne pare atât de mare, atât de greu, şi este atât de mic, atât de uşor, vreau a zice interesele, ambiţiile momentului şi dezbinările, care toate, după cum dovedeşte istoria popoarelor nenorocite şi căzute, orbesc oamenii, îi rătăcesc, îi împătimesc şi pot ai aduce ai lovi în concetăţenii lor, dar ştiţi cu ce arme? Cu calomnia, ştiţi cu ce rezoane? Cu ocările, ştiţi cu ce îndemnători? Adesea cu străinii care au interes a ne vedea pururi dezbinaţi şi prin urmare slabi; şi ce e mai rău, ştiţi în ce momente? Tocmai când urmează a li se hotărî soarta. Întreb dacă dezbinările, personalităţile şi însoţitele lor mizerii, n-ar orbi oamenii asupra chiar intereselor lor cele mai mari, asupra datoriilor lor cele mai scumpe, asupra drepturilor lor cele mai însemnate?”
Critica pe care o aduce Rallet unei părţi dintre contemporanii săi este în mare măsură justificată şi din păcate actuală. Divizarea din rândul moldovenilor întreţinută de puterile străine, în special Austria, avea efecte negative, tensionând dezbaterile referitoare la problema unirii şi mai mult. Aducând o serie de argumente de ordin istoric şi filozofic, Rallet considera că rolul cel mai important revine naţiunii şi nu unei părţi a acesteia:
„Naţiile sunt creatore [a] soartei lor ca şi individele, şi ce-şi face omul şi o naţiune singură, nu-i face nimeni, zic bătrânii. Totul dar se aşteaptă de la noi înşine, şi ziua luminoasă care ne vine, dacă vom pierde-o, vom pierde-o pe totdeauna, şi vom fi răspunzători înaintea urmaşilor noştri şi înaintea istoriei. Trebuie să dovedim lumii care-şi are ţintite spre noi privirile, că dacă până astăzi nu am vorbit, este că glasul ne era comprimat, că dorinţele noastre nu le puteam rosti până acuma, şi dacă le rostim vreodată, nu dobândirăm alt rezultat, decât că sau ne făcură toţi o crimă din ele, sau le lăsară uitate”.
Apelul său la unitatea naţiei, la împlinirea voinţei naţiei prin mijloace politice, prin implicarea poporului reprezenta una din ideile forte ale generaţiei paşoptiste din care cu mândrie făcea parte. Ideea răspunderii în faţa istoriei şi a urmaşilor a fost generatoarea sentimentului naţional şi patriotic din dezbaterile unirii din Principate. Efectele unirii sunt văzute ca tămăduitoare şi generatoare de un nou progres, de regenerare a unei naţiuni tinere:
„Atunci vom îneca trecutul într-un simţ de dorită frăţie. Turburările vor trece ca norii în urma cărora soarele va apărea mai luminos, ca valurile ce ne-au ameninţat fără să ne poată înghiţi, şi precum nici urma asupririi nu se va păstra pe câmpiile noastre, cele verzi şi întinse, şi şerbirea nu va mai atârna asupra poporului nostru, celui inteligent şi blând, asemenea şi din inimile noastre se va şterge orice cuget de dezbinare cu care inamicii văzuţi şi nevăzuţi se silesc să ne învenineze chiar în ajunul zilei celei strălucite pentru regeneraţia iubitei noastre patrii.”
Activitatea sa militantă pentru împlinirea idealului naţional al unirii s-a manifestat şi prin alte apariţii literare sau gazetare. A colaborat la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Albina Românească”, „Zimbrul”, „Propăşirea”, „România Literară”, „Opiniunea”, „Concordia”. A publicat şi o serie de scrieri proprii: Plăcerea simţirei (1857), Scrieri, Iaşi (1840), Harţa sau Balaban Răzeşul, România după Tractat, Bruxelles (1857), Păun Burlacul, Beţivul, Pavel Clopotarul, Bucureşti (1857), Suvenire şi impresii de călătorie în România, Bulgaria şi Constantinopole, Paris (1858).
Datorită epuizării fizice şi morale survenită în urma eforturilor sale pentru a vedea unirea realizată, s-a stins din viaţă în 1858. Slujba de înmormântare s-a desfăşurat la biserica Sfântul Spiridon din Iaşi, cuvântul funerar fiind rostit de părintele arhimandrit Neofit Scriban. Acesta, în faţa rudelor şi apropiaţilor, rostea un discurs emoţionat în memoria patriotului care a fost Dimitrie Rallet. Prezentat ca un adevărat iubitor de ţară, cu simţul datoriei, Rallet a fost omagiat ca om al lui Dumnezeu cât şi ca al naţiei sale, prin eforturile pe care le-a depus pentru iubiţii săi români. Partea finală a cuvântului funerar este poate cea mai emoţionantă şi descrie personalitatea lui Dimitrie Rallet, cât şi crezul său patriotic şi naţional. La sfârşitul vieţii, Dimitrie Rallet putea fi considerat un erou al naţiei sale:
„D. Rallet dar poate, D. Rallet şi-a căpătat dreptul, să ne adreseze astăzi din repausul său nişte zise ca ale Spartanilor la Termopile:
<Amicilor şi consorţilor ai răposatului de osteneli şi de sacrificii, D. Rallet, care a meritat mult înaintea naţiei; Rallet bărbatul dorinţelor naţionale, bărbatul datoriei, bărbatul dreptăţii şi al onoarei; Rallet acel dulce, acel blând, acel neinteresat, acel activ; Rallet, care dorea să vadă unirea Românilor; Rallet acum nu mai este cu voi! El v-a lăsat numai inima sa şi faptele sale! Rallet şi-a împlinit chemarea sa în lume, el poate în rugăciunea sa să zică ca Is. Hr. >! Şi într-adevăr, fraţilor, el s-a dus la plată, la repaus etern!”.
Arborele Genealogic al familiei Rallet
ramura din Moldova
Iani Ralli (din Muntenia)
Notar de aprozi în Muntenia prin 1741
Stolnic în Moldova (1754)
Ioan Rallet Dimitrie Rallet Isac Rallet Constantin Rallet Alecu Rallet (la Botoşani 1775?)
Dragoman al Agă (1778), Căminar (1784) hatman Comis (1817), Spătar (1820)
Veneţiei Vel logofăt (1789) logofăt, vel ban (1818) =1770 Ecaterina Vornic (1828) Preş.Tribunal la Constantinopol =fiica banului = Anastasia Ghika Moruzi =Maria Theodor Musteaţă
(1782) Toma Cozma sora lui C. Moruzi v.v.
Iancu Rallet Ramura din Muntenia
Spătar (1828), Vornic (1837)
era † 1859
=Safta Sturza
Ecaterina (Catinca) Rallet Dunitrache Rallet Ioan (Iancu) Rallet Elena Rallet
= Alex. Const. Miclescu la Botoşani Agă, Vornic Mare postelnic în 1857 =Pericle Şuţu
Preş. Tribunal 1)=Maria I. Rallet (Muntenia (în Grecia?)
deputat în divanul Ad-hoc 2)=Cleopatra Russo (Grecia)
(necăsătorit) divorţat în 1835, recăsătoriţi
