Frunză străină
Publicat de Lia Ruse, 19 septembrie 2014
Blândă şi odihnitoare
Lumina printr-o sită,
Atâta de departe,
Mai curge poleită
Şi-nchipuiri împarte
Dezgolind sentimente
Când fluierul zefirului
Cu ritmuri dulci şi lente
Invită, ca-ntr-un dans,
Clipa ce-o prinde-n loc
Trecând în zbor, aşa…
Sclipind ca semn de foc.
Toamna se-arată ca o chitară
Și-n nostalgie lasă uimire
Spre gândul în care
A intrat o amintire.
Umbra prinsă-n poeme,
Peste vreme,
Toamnă vrea s-o cheme.
Ca o mică flamă
Roşie sau galbenă
Dansând în coborâre lină
Tandră întristare-i
Frunza, de vară, străină.
Mă-aşez sub nucul vorbăreţ
Ce domină -n natură,
În alfabetul morse-mi spune
Cum frigul va să vină.
Prea mulţi bulgări ce trag linii
Sar peste iarba pură,
Ceru-i deschis… eu te aştept!
Vremea încă-i senină.
Lia Ruse
Lia Ruse s-a născut la 13 mai 1931 în comuna Teiu Judeţul Argeş, ca fiică a lui Nestor Gogoncea şi a Ioanei, ambii cadre didactice. Urmează Şcoala Primară în satul natal, apoi Liceul Mihail şi Sevastiţa Vasilescu Piteşti şi Liceul I. L.Caragiale Bucureşti. Originea socială şi trecutul politic al familiei i-au permis accesul doar la studii postliceale de trei ani, secţia Farmacie.
Are preocupări literare chiar din timpul şcolii primare. Abia după decembrie 1989 i se publică prima poezie - “Biserica cu ceas”, la 21 ianuarie 1990, în Argeşul Liber. O mare bucurie îi aduce prezentarea unor poezii la postul de radio Vocea Americii, în mai multe emisiuni, începând cu 18 februarie 1990, de către Elena Velisar şi recitate de Victor Ştrengaru şi Mihai Rosetti. A colaborat intens la Argeşul Liber şi, după înfiinţare, la săptămânalul argeşean de cultură “Săgetătorul” şi la Glasul Dreptăţii, la Piteşti. În luna mai 2004, vine cu soţul ei la Montreal, unde fiul cel mare - Lilion Ruse - se stabilise încă de la începutul anului 1993. Aici publică la Tribuna noastră, Pagini Româneşti, Candela de Montreal, Observatorul din Toronto şi continuă colaborarea, în ţară, pe lângă revistele anterioare, cu revista Singur din Târgovişte, Revista Luceafărul Botoşani, Revista Agata Literara Botoşani, chiar în revista Vorniceneanul din Vorniceni, Peniţa de aur şi altele în care s-a regăsit publicată.
Debutează cu “Freamăt de mai în colorit de toamnă” poezii - în anul 1994 -, la editura Basarab din Curtea de Argeş (prezentare Al.Th. Ionescu, director revista Calende, Piteşti). Are până în prezent 15 volume de poezie.
Este prezentă în antologii de poezie din ţară şi Canada, în dicţionarul bibliografic: Scriitori, publicişti, folclorişti ai Argeşului (de la Neagoe Basarab până azi).
Face parte din primul volum “O Altfel de Istorie a Literaturii Române Contemporane”, realizat de revista Singur din Târgovişte. Publică în reviste de literatură din România si din străinatate.
Accesări: 1.643