Eu te ştiam de la-nceputul lumii.
***
Când ne vom întâlni vreodată
– dac-o fi să fie –
vom sta tăcuţi, fără cuvânt,
vorbindu-ne prin gânduri,
subliminal,
privindu-ne-ndelung, de parc’-am fi
nişte-arătări
din universuri paralele
ori perpendiculare
ce, dintr-un accident în superspaţiu,
ne-am întâlnit
– ca o sfidare-a unor legi
pe care nu le stăpânim,
pe care nu le ştim
şi nici nu le vom şti în viaţa asta –
tu, coborând pe căi luminice*,
ne-am întâlnit ca o bizarerie
într-o buclă temporală.
Vom râde ori vom plânge?
îţi voi simţi atingerea
ori, ca în visul meu din somnul greu
şi-adânc cât hăul,
vei fi mereu, mereu…
abstractă, virtuală şi morgană?
Ori mă voi resemna
că nu mi-ai fost în datum
dată…
şi că-ntâlnirea-a fost o farsă
într-o buclă temporală
în care nu se pot modifica
destine?
–––-
*) vezi: Legea Armoniei şi Relativităţii
Luminice (Legea 2).
