Vino prietene la mine, la ţară,
să asculţi ciocârlia cântând, sfredelită
în ţinutul Dumnezeului!
Când treci pe lângă mine-mi zici,
uitându-te chiorâş şi cu resentiment:
”ghiolbanule!” ori ”măi plăvane!”
ori alte ţărănii.
Şi nu mă supăr, orăşanule, pe tine.
Ba, dimpotrivă, te respect.
Respect şi pentru burgul tău medieval, am,
prietene-orăşan; nu-ţi sunt duşman.
Altfel, nu te-aş chema la mine, la ţară,
să auzi cântând cocoşii-a treia oară
şi să te-nchini Luceafărului de ziuă.
Să calci cu „desculţe goale” iarba-nrourată
şi să asculţi înainte de răsăritul soarelui
privighetoarea, mierla, cucul, greierul…
Să bei o cană de lapte proaspăt şi cald,
de-abia stors din ţâţa vacii, vacă pe care,
sângerându-ţi pulpa piciorului prin mirişte,
trebuie să o duci la păscut.
Vino să vezi ciocul plugului,
intrând în pământ cum intră ciocul ciorii-n nucă
să-i scoată miezul
şi cum cormana brazdă neagră-ntoarnă
în care să arunci sămânţă de rodire.
Vino să bei din pumn apa şipotului
pornit din buricul pământului,
să-ţi ogoieşti setea şi arşiţa,
şi sângele aprins din tine, şi resentimentul.
Să vezi ce nu ai mai văzut, prietene:
feciori şi fete-n legământ cu glia,
înfrăţindu-se cu lanul,
adunând în clăi snopii de rodii, dolofani;
cum vântul ţăcănit le răscoleşte fuste, rochii, plete;
cum, stând culcaţi pe spate, gânditori,
privesc albastrul infinit ca pe ei înşişi.
Să storci ciorchinele din toamnele brumate;
să rupi un măr în pârgă, de parcă l-ai fura
din mărul de lângă drumul care
te duce înspre casă la ai tăi ori înspre-aiurea.
S-asculţi în vaduri apa clipocind pe prund,
în valuri să te-arunci, scăldatu-ţi etalând;
s-aprinzi în noapte-adâncă foc pe malul apei,
din crengi de salcie din care sar scântei
ca un salut de noapte pentru Dumnezei.
Ai fost vrodat’ la ţară?
Din burgul tău medieval
aspiri până la sufocare tot fumul din furnal,
iar zgomotul din urbea ta natală de mii de decibeli
e cât un univers ce te zdrobeşte.
Ai ascultat poveşti la gura sobei,
ai auzit lemne troznind în vatră,
să vezi reflexele cum joacă pe pereţi?
În colbul drumului rotind o roată de la plită,
ai rotit?
Vino la ţară să te hrăneşti cu aer proaspăt,
iar liniştea… să simţi cum intră-n tine
liniştea pornită din mii de puncte cardinale.
Şi axa universului trece prin satul meu.
Prin axa universului trece sufletul meu.
Vino la mine, la ţară, prietene din burg,
la horă să horeşti o horă,
să-ţi cânte Sile Gavriloaie
din scripcă ori la cobză ori din fluier
o sârbă ori o polkă pe bătaie.
Şi îţi promit să nu-ţi dau apă de la robinet,
că nu te voi lăsa să vezi pornografii pe internet,
că-ţi voi ascunde Motorola, îţi voi tăia şi telefonul,
să stai numai cu tine şi să vorbeşti cu tine,
să fii şi tu un mocirlos, ghiolban, plăvan,
ca mine.
Să te înţepe
viespile, furnicile, ţânţarii şi alte lighioane,
cum mă înţeapă câtu-i ziulica până noaptea,
chiar şi noaptea pân’ la ziuă, lighioane.
Să vezi măcar odată cum e la ţară, în satul meu, –
un tău din care ies pe luciul apei nuferi albi.
Vino prietene din burg la mine, la ţară!
Să asculţi ciocârlia cântând,
sfredelită în ţinutul Dumnezeului.
