am cules răsăritul de lângă drum
l-am așezat pe masă într-un ghiveci
ca atunci când florile de mai vor înflori să mă întorc la tine mamă
cu răsăritul însorit în ghiveciul de ceramică roșie să te privesc în ochi și să-ți spun iartă-mă
iartă-mă că au trecut atâtea primăveri în care florile pentru tine n-au înflorit
iartă-mă că am uitat drumul spre casă și de atâta timp în ochi nu ne-am privit
poate că nu pierdem nimic și nimic nu e de câștigat
sau mai mult ca sigur nimic nu vom pierde dacă
doar pentru o clipă ne-am întoarce la imaginea vie a mamei ce nu încetează a ne aștepta cu sufletul în prag
cu brațele deschise spre a ne strânge la pieptul ce cândva ne-a hrănit
din inima mea picăturile de ploaie au ținut răsăritul de soare înrourat
spre a fi veșnic răsărit când ne vom reîntâlni
până atunci mă iartă mamă pentru lacrimile ce ți le-am smuls din ochi
zilnic în asfințit salut văzduhul munții și pământul de dorul tău
dar asta nu folosește la nimic sufletului suferind
deci mă iartă mamă
mă iartă că în fuga lumii te-am uitat
(10 martie 2015, Bistrița Bârgăului)
