Mămăliga

Publicat de Ştefan Serşeniuc, 22 septembrie 2014

Mămăliga îmbunătăţită…

– Ei, nu ştiu măi băieți, da’ parcî nu mai ari nici un gust măliguţa asta. Când eraţ’ voi tăţi grămadî nu mai dovidem la mâncari şî acuma o fac tot mai mititicî şi tot rămâni… Ira şî aracan di mini…

Nu mai are nici un gust mămăligă asta, când eraţi voi cu toţii nu ne ajungea şi acum o fac din ce în ce mai mică şi tot rămâne, aşa-mi spunea bunica. Pe măsură ce treceau anii, făcea mămăligă tot mai mică şi mai mică şi mai mică. „Da’ cât vrei să mănânc eu singurică?” zicea şi-mi părea că se face şi ea mai mărunţica aşa, odată cu mămăliga ei. „Ei, de-acuma dau înapoi, se vede că mă cheamă pământu’ „. Şi-ntr-adevăr, odată cu mămăligă se micşora şi ea şi se făcea şi mai mică şi mai mică, până a dispărut. Da nu de tot! Uite, de exemplu, dacă eu scriu aici despre ea şi voi citiţi înseamnă că este, mică, dar este…

Dacă mi-ar fi venit ideea asta cu mămăliga îmbunătăţită acum vreo zece ani, cine ştie, poate mânca mai cu poftă şi nu se mai făcea aşa de mică…

Oricum, cui nu-i place mămăliga, vă garantez că dacă urmăriţi cu atenţie reţeta ce vă voi spune, nu mai aveţi nici o scăpare şi nici o scuză. Mămăliga va deveni mâncarea dumneavoastră preferată. Fără să mai lungim povestea, iată ce vă trebuieşte! O ceapă, doi morcovi, doi căţei de usturoi, o bucată de coadă de ţelina şi două pulpe de găină. Dacă vă place şi un ardei gras, bun, dacă nu, slab. Toate legumele tăiate grosolan şi undite lejer-lejer cu un pic de ulei într-o oală încăpătoare şi cu capac. Se adaugă pulpele şi se lasă pe foc vreo 10-15 minute. Două căni de apă, sare şi un fir de piper şi se lasă la fiert. Se scot pulpele din zeamă şi se adaugă făină de porumb. Adică se face mămăligă în supă. Nu se mai adaugă sare, că are. Se învârte la foc mic atât cât scrie pe pungă. Nu vă hapsâniţi, că s-ar putea să vă doară burta.

Caldă se mănâncă…
Poftă bună!

…Sunt sigur că dacă-mi venea ideea mai demult, nu zic, dar poate că se micşora mai încet bunica, că de plăcut, sigur i-ar fi plăcut…


Ştefan Serşeniuc

Curriculum vitae* Ştefan este născut în 1966 în ultima zi din zodia Leului, deci deja cu porniri feciorelnice, în Suceava. Odată cu rebotezarea regiunilor în judeţe ia calea pribegiei, semn ce-l va dura toată viaţa şi se stabileşte cu părinţii la Botoşani. Frumos oraş. La Şcoala 11, renumită pentru premiile de la Olimpiade şi alte întreceri hărniceşti, reuşeşte cu chiu cu vai să ia o menţiune gradul trei într-un an în care doi dintre cei mai buni ca el se absentează. Ştefan face parte din ultima generaţie care nu dă treapta întâi, astfel încât este acceptat cu brio la Laurian, liceu vechi şi cu tradiţie. Aici, devenit utecist pe motiv de vârstă şi reuşeşte să nu aibă prea multe probleme de învăţătură. Unica corijenta, pe motive de neseriozitate, o are la limba română. Acest lucru îl va marca toată viaţa. Neseriozitatea! Imatura înclinaţie către mecanică, ştia să folosească şurubelniţa, cheia franceză şi alte unelte de profil, o determina pe mama să îl împinge către Facultatea de Mecanică, Iaşi. Aici i se dezvoltă multe calităţi nefolositoare. Băutura, fetiţele, chiulul de la şcoală şi mâncatul gratis la cantină. Singurul lucru util pentru Ştefan, în această perioadă, a fost că s-a însurat din dragoste şi lucru curios, nevasta lui îl mai suporta şi astăzi. Profitând de balamucul revoluţionar, Ştefan, entuziasmat, se lăsă de studii şi începe să încerce să facă bani. Taximetrist, tâmplar, barman, reprezentant de vânzări sunt câteva din meseriile la care rând pe rând a renunţat. În Italia a intrat clandestin exact când America pierdea pe rând cele două turnuri gemene. În treisprezece ani cât a durat şederea sa, Ştefan a făcut mulţi prieteni şi tot atâtea meserii. Îngrijitor de bătrâne, şofer, macaragiu, magazioner. Îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă ţară din lume, amicul nostru se capătă cu o cetăţenie cu care se mândreşte mult. Mult. Dar cum criza bântuie prin toată Europa, Ştefan speriat părăseşte continentul, atras de miracolul Canadei. Miracolul a durat trei zile, respectându-şi definiţia de miracol. Nu închei fără să vă spun de activitatea sa de prozator. Scurt. Prozator scurt. A scris în jur de 50 de poveşti, mai toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Altele nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate... O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extra. Lectura plăcută! Ştefan Serşeniuc *erată. Între timp a scris si câteva poezii. Nu multe.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 924