O ţigare

Publicat de Laurenţiu Cazan, 12 octombrie 2013

Puştiul şade răşchirat pe banchetă, cu coatele ridicate pe spătar. Nu e o poziţie comodă, însă băiatul vrea să dea impresia că-i cum nu se poate mai relaxat. Zvârle zgomotos o gumă de mestecat prin gura larg deschisă.

REPORTERUL: (Se aşază pe bancheta de vizavi şi pregăteşte reportofonul pe masă, unde se mai află doar un pahar cu apă, probabil pentru băiat.) Bună, Bebi. Eşti Bebi Stanciu, nu? Eu sunt jurnalistul despre care ţi-a vorbit domnul sergent.

BEBI: (Mestecatul îşi măreşte frecvenţa şi zgomotul. Privirile i se mută de colo colo prin încapere.) Dă şi tu o ţigare.

REPORTERUL: (Răspunde automat.) Nu fumez. (Surprins) Fumezi, băiete?

BEBI: (Privindu-l de sus pe reporter, aparent ofensat că i se pune o astfel de întrebare.) Fumez de mic. Tata ştie.

REPORTERUL: Şi nu e supărat?

BEBI: Numai când e beat. Când e beat se inerveaza pe toată lumea şi-o bate pe mama şi pe sor-mea.

REPORTERUL: Pe tine nu te bate?

BEBI: Nu, că fug şi m-ascund peste drum la unchiu Vasile.

REPORTERUL: Unchiul vă ia apărarea ori de câte ori tatăl vostru îşi bate familia?

BEBI: Nu, unchiul Vasile a spus să nu mai merg pe la el, că-mi crapă capu’. Mă furişez io aşa, că-i cunosc curtea ca-n palmă.

REPORTERUL: Dar ce-are unchiul cu tine?

BEBI: E supărat de când i l-am otrăvit pe Nero, câinele lup. (Se opreşte pentru a face un balon din guma de mestecat, pe care-l sparge cu satisfacţie. Apoi mestecatul continuă în acelaşi ritm ameţitor.) Fă şi tu rost de-o ţigare.

REPORTERUL: Dar de ce fumezi?

BEBI: Fumez că mi se pune pata. Şi când am ce.

REPORTERUL: Uite, după ce stăm de vorbă, o să rog un poliţist să-ţi dea o ţigară. Bine? Hai, spune-mi, cum ai ajuns aici?

BEBI: (Rânjind larg) Mai întâi îmi aduci o ţigare, dup-aia-ţi zic.

REPORTERUL: (Se ridică şi se apropie de uşa cu faţa spre puşti spre a-şi supraveghea reportofonul. Bebi plimbă abitir guma între dinţii încleştaţi. Reporterul strigă prin uşă.) Domnule sergent, vreţi să veniţi puţin?

Uşa se deschide numaidecât şi în pragul ei se iveşte un munte de poliţist, cu o şapcă minusculă şi pe umerii căruia uniforma stă să plesnească.

SERGENTUL: M-aţi chemat, dom’ reporter?

REPORTERUL: Da. Aveţi o ţigară? Sau un pachet? Vi-l plătesc.

SERGENTUL: (Relieful feţei i se shimonoseşte într-o încruntătură fioroasă.) V-a cerut şi dumneavoastră, criminalu’ naibii? (Îl ameninţă pe Bebi cu degetul. Imaginea palmei uriaşe îl dă înapoi cu un pas pe reporter. Bebi nici nu se sinchiseşte.) Bă criminalule, iar mă superi?

REPORTERUL: Lăsaţi-l. Vreau eu să-i ofer o ţigară.

SERGENTUL: Pe scaunul electric i-aş da să fumeze criminalului ăstuia. Ultima ţigară, ştiţi. Da’ nici p-aia… (Scoate o ţigară şi o aprinde. O înmânează reporterului.) Poftiţi. Şi vedeţi să nu vi se urce-n cap criminalu’. Chemaţi-mă cum începe să facă figuri. (Iese. Apare iar, numaidecât.) În zece minute trebuie să apară şi dom’ inspector să-i ia declaratia. (După care iese definitiv.)

BEBI: Dinamovist prost. Foamea-n gât! Moare pentru o ţigare. Dă-ncoa ţigarea aia că m-am inervat.

REPORTERUL: Ţine şi, hai, spune-mi cum a început.

BEBI: Stai să trag şi io un fum să mă calmez.

Bebi scoate guma de mestecat şi o lipeşte de tăblia mesei. Apoi inhalează o porţie bună de fum, pe care o reţine preţ de câteva secunde bune. Într-un târziu puştiul dă drumul vălătucului albăstrui către tavan, cu capul căzut pe spate.

BEBI: Dobitocu’ ăla de Lăcustă a-nceput.

REPORTERUL: Cine este Lăcustă?

BEBI: Stelistu’ de văr-miu. Îi zic Lăcustă de la fomistu’ de Lăcătuş, care nu ştie decât să cerşească unşpe metri şi să faulteze în atac ca un gândac de-ăla de pradă.

REPORTERUL: Ce ţi-a făcut vărul tău?

BEBI: (Puştiul povesteşte cu întreruperi, printre fumuri adânci de ţigară.) Stai că-ţi spui. Ies dimineaţă pe stradă şi-l văd pe pomanagiu. „Bă, Lacustă,” strig. „Hai să-ţi arăt ce ţigare am şutit de la bătrânu…”  ‘Ce: „Nu mă interesează, bă, că eu nu fur de la taică-miu.” „Eşti prost,” zic. „Hai că fur io pentru tine, că ştiu unde îşi ţine ţigările.” Da’ el: „A zis că-ţi crapă capu’ dacă te mai prinde la noi prin curte.” „Îl vezi p-ăsta?” îi zic io şi scot şuriu’. „Dacă se dă la mine, îi fac buzunare cât e el de unchiu’ Vasile.” „Bă Bebiţă,” mă ia el, c-aşa-mi zice, ca să se dea mare c-are treişpe ani, iar eu numa’ doişpe. Chiar dacă-i mai mare, îl bat la orice oră. ‘Ce: „Bă Bebiţă, tu şi cu Rapidu’ ăla al tău vă tot lăudaţi că faceţi şi dregeţi. Ai văzut ce v-a facut Steaua duminică?” „Iar aţi plătit arbitrii, bă?”, îi zic, că ştie şi el c-arbitrii e corupţi. Atunci îl văd pe văr’miu că se duce-n curte şi vine cu mingea, că i-a făcut tat-su cadou o minge de piele de ziua lui. „Hai te fac o miuţă, unu contra unu, să vedem care-i mai tare,” zice, da’ eu: „Poţi să-l iei şi pe tat-tu, că vă bat când vreţi voi.” Îi dăm drumu’, driblez, prostu’ de Lacustă cade, mă lansez vijelios pe extrema stângă, bum!, şutez şi înscriu senzaţional la vinclu în poarta goală. Sportiv, îl ajut pe Lăcustă să se ridice şi mă duc să-i aduc balonu’ ca să reluăm jocu’ din punctu’ de la centrul terenului. ‘Ce: „Fault. Nu se pune.” „Ce fault, bă, că mă şi inervezi!” zic io. „A fost umăr la umăr.” Da’ el nu se lasă: „Se rejoacă. Aruncăm la mălai.”  „Nici un mălai, mă. Vezi că iar începi ca stelistu’ ăla de Lăcătuş şi mi se pune pata. Cazi ca proasta şi tot tu faci gură? E unu-zero.” Da’ el, şmecher, dă cu genunchiu’ în minge ca să-mi sară din mână şi-mi subtilizează ţigarea de sub guleru’ de la tricou, de unde ştie c-o ascund. Apoi o uşcheşte-n curte la tat-su, cu ţigarea mea. Parcă văd negru în faţa ochilor şi, până să intre pe poartă, scot şuriu’ repede şi jap! îl înţep în spate.

Bebi face o pauză mai lungă la ultimul fum din ţigara sergentului. Apoi o stinge meticulos pe banchetă şi, cu două degete, aruncă chiştocul cu boltă, drept în paharul cu apă. După care, dezlipeşte guma de mestecat de pe tablia mesei şi începe iar a morfoli zgomotos.

BEBI: Dup-aia, normal, salvare, poliţie, toată andaraua. „Eşti terminat! Cum te prind, îţi crap capu’,” zbiera tat-su lu’ Lacustă. Noroc că-l ţinea poliţia. „Hai mă, eşti tare?” strigam şi io, da’ numa’ aşa, ca să-l întărât. Să-l fi văzut ce mai turba. Lăcustă şi cu tat-su: doi stelişti proşti. Noroc că s-a terminat cu bine.

REPORTERUL: Cum adică „cu bine”? Pentru tine e bine că vei ajunge într-o închisoare sau într-o şcoală de corecţie?

BEBI: Oricum, acasă nu pot să mă mai duc, cu taică-miu ăla beţiv şi cu nebunu’ de unchi-miu’. Şi la şcoala de corecţie nu-i chiar aşa de rău. Să prind io pe careva zicând că-mi crapă capu’, că franjuri îl fac.

Capaţâna supradimensionată a sergentului se iveşte din nou în crăpătura uşii.

SERGENTUL: (Pe un ton respectuos.) Dom’ căpitan e aici. A zis că vine într-un minut să-l interogheze pe criminal. (Urlând deodată la puşti.) Aruncă, bă, guma aia odată. Ia uite ce fum ai facut aici! Las’ că te ia dom’ inspector in primire. Cu ‘mnealui nu-ţi merge, ai să vezi.

BEBI: (Făcând baloane.) Poa’ să facă şi spume. Ce, io nu ştiu de la televizor? Fără avocat nu vorbesc.

Sergentul trage o înjurătură şi iese. Reporterul pune reportofonul la loc în geantă.

BEBI: (Superior.) Să nu crezi că m-ai fraierit.

REPORTERUL: Nici nu m-am gândit. Mulţumesc pentru interviu. (Cu mâna pe clanţă.) Îţi urez noroc.

BEBI: Lasă-mă cu astea. Ştiu că dreptatea e de partea mea, că şi copiii au drepturi. De-aia vreau să mă dai la ziar dacă gaborii nu-mi aduc avocat. Te-ai prins?

REPORTERUL: …

BEBI: Mai cere şi tu o ţigare retardatului ăluia diamovist.

REPORTERUL: Nu pot. Târgul ăsta a fost: o ţigară, atât.

BEBI: (Scoate rânjind o altă ţigară de sub gulerul tricoului.) Nicio problema. Încă mai am ţigarea pe i-am şutit-o lu’ taică-miu. E Marlboro. O ţin pentru când o să mi se pună pata pe bune.

REPORTERUL: (Ieşind.) La revedere.

Bebi Stanciu nu răspunde. Mestecând nervos, contemplă ţigara ţinând-o în lumină.


Laurenţiu Cazan

Este profesor de limba engleză şi de limba română, cu activitate în sectorul privat din 1990 până în prezent. A organizat cursuri de iniţiere şi de specializare în limba engleză şi română pentru o gamă largă de elevi, de la copii de grădiniţă până la angajaţi ai unor companii româneşti şi străine. În perioada 1986-1990, a lucrat ca electrician la Amenajarea Hidrotehnică a Râului Dâmboviţa, Bucureşti, atât pe şantier cât şi la exploatare În perioada 1982-1986, a lucrat ca electromecanic AMC la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Are studii de master în specialitatea Studii Culturale Americane în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti (1996-1997). În perioada 1992-1996 a urmat Facultatea de Litere, specialitatea Română-Engleză, la Universitatea din Bucureşti.

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 908