Rosturile firii

Publicat de Vasile Popovici, 29 septembrie 2014

A adormit pe plajă marea şi a plâns
cu capul pe meduze verzi şi cochilii de melci;
din nestingher şi nepătruns abis a strâns
pentru ghicit ţigăncilor din şatră scoici.

Pun scoica la ureche şi ascult
cum cântă, râde şi jeleşte marea
şi cum suave glasuri de sirene de demult
le trimitea matrozilor pierduţi chemarea.

Trecând pe lângă şatra aşezată în prislop,
îşi devoalează sânii şi-şi scoate ghiocul,
nu-i fie de deochi, o ţigăncuşă foc;
în cale-mi stă să-mi zică partea şi norocul.

Norocul, partea şi sămânţa încolţirii
stau labirintic şi latente în ghioc
şi n-aş fi priceput sublimul rosturilor firii,
de nu-mi stătea în cale ţigăncuşa foc.


Vasile Popovici

N. 20 decembrie 1938. Poet, prozator, eseist, folclorist, epigramist, cronicar literar. Facultatea de limba şi literatura română - profesor. 15 cărţi publicate, din 20 scrise; 6 premii literare la concursuri internaţionale, 4 premii literare la concursuri naţionale. Prezent în 8 antologii de poezie şi proză; Medalia „Virtutea literară; Premiul „Tiberiu Crudu", colaborări la peste 35 publicaţii din ţară şi străinătate, alte diplome...

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 714