Tăcerea
picură otravă-n urechi
cu fiecare clipa mută…
ecou
ce trece-n învolburat șuvoi
pe lângă noi.
Rămâne tăcerea.
Cuvintele
se înmulțesc necontenit
înrădăcinate în același gând:
iubind iubire.
Apoi, se sting pe rând.
E lungă calea de la gând până la buze.
dispar cuvintele.
Priviri de fum
în ochi cândva de foc
mocnind în jar…
transformându-se-n cenusă,
mai aruncând câte-o scânteie
când și când…
priviri de fum.
Inimi rănite…
cuvinte dorite…
se sting inainte
de a fi rostite…
Tăcerea…
Tăcerea ce picură otravă-n urechi…
spărgându-se-n mii de fărâme…
