Vine o zi când zidurile cad singure
fără să aștepți surparea timpului;
printre file plânse
găsești sufletul îngălbenit
aerul ia forma gurilor uscate
coși cămașa cu flori false
ieși în lume
desculț
departe
sfâșiat
de zile impare
nu ai urechi pentru vaietul deșertului
nici ochi să privești înapoi
nu e timp pentru gânduri
nici să faci mătănii
pașii trec dincolo de ruine
în lumea pe care ai lăsat-o într-un ieri
fără indigo
fără sunete
cu-aceeași privire așteptată
de valize cu ceață
credeai că nămolul ascunde numai nuferi
că orice piatra se poate șlefui?
nu fi trista, toamnă,
sunt mai galbenă ca tine!
uite
îți las cămașa mea
s-o împarți celor ce vor rămâne.
