Sărmani poeţi, voi demoni sacri,
ce v-aţi deprins cu poezia,
ne amăgiţi că voi sînteţi
acei ce lumea o preschimbă
cu versul vost’ în alchimia,
dar cum se face, au nu ştiţi
că nici de foame, nici de sete,
nu ţine poezia?!
Şi nu ştiu ce motiv mă-ndeamnă
să vă ascult minciunile edulcorate
şi poate
nu ştiţi ce înseamnă
o rimă ori un coriamb, ori un dactil,
un vers în stil alexandrin
şi lucrurile metamorfozate
– mă crede-un reflexiv, nu mucalit –
când îţi culeg cuvântul cumpănit,
ca pe lumina cea dintâi,
ca pe un „Fiat lux!” divin.