Aş vrea sӑ înec deodatӑ
Ȋn liniştea bisericii uitate,
Ȋntreaga conjugare boantӑ
A verbelor neastâmpӑrate.
Sӑ o înec în râuri de morfinӑ
Ȋntr-o fӑrâmӑ de clipӑ nebunӑ,
Când frӑmântarea hialinӑ
Tendenţios înţeapӑ retina-mi brunӑ.
Sӑ o strivesc sub un prolog
De vise, idealuri, gânduri suple,
Simţind cum noul decalog
Întreg sufletul îmi umple.
Aş vrea ca blânda rӑtӑcire
De paşi pierduţi duios în mine,
Sӑ aibe-un sens, o mântuire
Scӑldatӑ în promisiuni senine.
Sӑ îmi clӑdesc castele de nisip
La malul mӑrii de smarald,
De unde dintr-o datӑ un chip
Sӑ mӑ îmbie cu un zâmbet cald.
Sӑ-mi scurg întreaga povarӑ
De gânduri ucise de alte gânduri,
Ȋntr-o mesalinӑ iubire de o varӑ
Trӑitӑ printre-ngӑlbenite rânduri.
Aş vrea ca roua din privire
Sӑ nu mai cadӑ atât de grӑbitӑ
Ȋn huma zborului ce-n tresӑrire
Azvârle în mine fierbintea risipӑ.
Sӑ fiu ateul îndrӑznelii mele
De a juca nenumӑrate roluri,
Şi din luciri de palide stele
Sӑ-mi rӑsfir clipele în stoluri.
