Visul unui osândit

Publicat de Cristian Carpenaru, 9 iulie 2014

Aş vrea sӑ înec deodatӑ
Ȋn liniştea bisericii uitate,
Ȋntreaga conjugare boantӑ
A verbelor neastâmpӑrate.

Sӑ o înec în râuri de morfinӑ
Ȋntr-o fӑrâmӑ de clipӑ nebunӑ,
Când frӑmântarea hialinӑ
Tendenţios înţeapӑ retina-mi brunӑ.

Sӑ o strivesc sub un prolog
De vise, idealuri, gânduri suple,
Simţind cum noul decalog
Întreg sufletul îmi umple.

Aş vrea ca blânda rӑtӑcire
De paşi pierduţi duios în mine,
Sӑ aibe-un sens, o mântuire
Scӑldatӑ în promisiuni senine.

Sӑ îmi clӑdesc castele de nisip
La malul mӑrii de smarald,
De unde dintr-o datӑ un chip
Sӑ mӑ îmbie cu un zâmbet cald.

Sӑ-mi scurg întreaga povarӑ
De gânduri ucise de alte gânduri,
Ȋntr-o mesalinӑ iubire de o varӑ
Trӑitӑ printre-ngӑlbenite rânduri.

Aş vrea ca roua din privire
Sӑ nu mai cadӑ atât de grӑbitӑ
Ȋn huma zborului ce-n tresӑrire
Azvârle în mine fierbintea risipӑ.

Sӑ fiu ateul îndrӑznelii mele
De a juca nenumӑrate roluri,
Şi din luciri de palide stele
Sӑ-mi rӑsfir clipele în stoluri.


Cristian Carpenaru

" Ce aș putea să spun despre mine? Sunt un om care încă mai crede în bunătatea sufletului și în romantismul clipei; un om care încă mai crede în beatitudinea lucrurilor mărunte și în sinceritatea surâsului larg despletit. Restul este viața trăită la intensitate maximă, vis și ideal... un om și doar atât!"

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 721