Ȋn mirifica tăcere nocturnă
Pios ascult scâncetul străzii
Ce se răsfiră asupra prăzii
Precum timpul peste funerara urnă.
O simt încrustându-se sferedelitoare
În zidurile impozante și reci,
O aud sculptând pietruite poteci
În zarea etern acaparatoare.
Un cavou ce a rănit pământul
Îmi pare această mirifică tăcere,
Împovărându-l cu doliu și prezicere
Din odiseea ce a reîntrupat vântul.
Tăcere de granit și valuri spumegânde,
Tăcere în stropii de rouă străvezie,
Tăcere în amintirea ce-mi este mai vie
Decât prezentul apusurilor sângerânde.
Tăcere în nemișcarea clopotelor
Ce așteaptă neastâmpărul mâinii,
Tăcere în necoptul grâu al pâinii
Ce așteaptă scâncetul secerelor.
