Abisul naște doar abis
Și visul va rămâne doar un vis,
Când buzele suave ori inerte
Tot mazilesc durerile concrete.
Când teoremele răstălmăcite
De schimbătorii lor stăpâni,
Azvârl noi și noi ispite
În tremur de neputincioase mâini
Când poveștile nespuse
Cerșesc porți largi de evadare
Spre universurile seduse
De idealuri pieritoare.
Când conjugări de sterpe sensuri
Ascund drumul lin,
Clădind înglodurate consensuri
De tribunale pline de venin.
Și, într-un târziu, când zborul interzis
Ne va aduce scrisori din Paradis,
Vom ști că abisul naște doar abis
Și visul va rămâne doar un vis.
