Un bocet imberb se întinde
Peste tremurînda gură
În versul şchiop care-ţi cuprinde
A existenţei veşnică cuminecătură.
Se frâng cuvintele-n hăţiş
De atrofiate imbolduri răspopite
Şi umbre de zgrunţuros fetiş
Răsfiră jelanii hămesite.
Zadarnic mâinile-ţi cuprind
Ţărâna rece-ntr-o sentinţă
De interogatoriu plin de jind
Ce nu acceptă pocăinţă.
Zadarnic îţi cobori înfuriată
Potop de întrebări neostenite
În ciuntită vorbă descleştată
Cerând răspunsuri ferchezuite.
Şi dintr-odată o linişte suspectă
Coboară pe furiş în tine,
Şi taci, când roua desuetă
Îţi plouă fruntea cu suspine.
