fosta… actuala… viitoarea…

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 20 octombrie 2013

m-am oprit şi am privit dincolo de şosea
pe partea cealaltă unde ea, chiar ea?
privea într-o vitrină cu rochii şi genţi Chanel
am privit-o fix să fiu sigur că nu mă-nşel
m-am apropiat de ea şi i-am spus: vino – şi a venit
cum vine femeia după iubit
am dus-o la mine şi fără a vorbi prea mult unul cu altul
i-am smuls bluziţa Schrotter sau Botezatu
pe care o purta
şi… victorie. era ea, chiar ea…
fosta, uitata, părăsita, năzuroasa mea logodnică. Chiar ea,
deodată goală şi vie în faţa mea.
uimerea ei reală sau prefăcută poate
cum au toate femeiuştile îmbibate de propria lor feminitate.
în icnete de furie pe care le scotea
deşi ştia
că doar unul putea face aşa ceva
i-am smuls ca unei servitoare totul de pe ea
cerul peste mine atunci părea că se răstoarnă
şi ultimul înger de-ar fi sunat din goarnă
nu m-ar fi putut opri
s-o sărut pe ochii migdalaţi căprui
pe gura ei cărămizie
şi părul de culoare… dracu mai ştie
că e mereu vopsită în culori vii
ceva de genul unei vulpi roşii.
am fost victorios după atâţia ani în care am trăit
fără ea, cu toate că nu ea m-a părăsit.

cerul e albastru, marea e senină…
ce-mi pasă. sunt singur, Guţă cântă în surdină…
o votcă şi încă una…
sunt singur, fără ea
străzile pustii îmi par acum pline de lumină
alcoolul din cap mă trece-n carantină
vreo două zile, cred
dar ce-mi pasă… sunt singur, sunt discret
şi când o să-mi revin
o voi lua de la capăt, dar de-acum cu vin.
de ce am părăsit-o este greu de spus
probabil a’ nostru-amor ajunse la apus.

o altă seară acuma pe străzi iluminate
stâlpii de beton îmi par clădiri plate.
m-am revăzut cu ea după şapte ani şi nu am profitat
doar ochii şi gura eu i-am sărutat.
ea vruse mai mult, o ştiu, dar nu am putut când mă gândeam că acel chip sfios cândva
a fost întinat pesemne şi de altcineva
şi fără a-i zice nimic nici de mine nici de altul
i-am aruncat bluziţa Schrotter sau Botezatu
şi i-am zis să se-mbrace
făcându-i semn să plece.
Câte tunete în ceruri, câte cutremure în munţi,
nici de-ai vrea nu poţi să uiţi,
orcăituri, ţipături, strigăte, zberieturi, mugituri, sticle, vaze, cotcodaci şi bla-bla-bla
toate-n cap mi se spărgeau, asta era ea:
un fulger coborât pe scări din apartamentul meu
ajuns probabil la apogeu
ca un vulcan ieşi în stradă, se năpusti spre tramvai ca o tornadă
şi-acesta păru că se răstoarnă, că sare de pe şine
oamenii zburau în aer, focul părului ei aprinse cerul şi stele cad şi luna vine
înspre pământ, înspre mine…
nu e bine,
atunci mi-am zis
de azi în colo sunt proscris
şi iată-mă din nou la bar tratându-mă cu votcă şi vin
şi cu Guţă în surdin
nu mai ştiu ce-aş putea face…
ăsta sunt… lasă-mă-n pace!…


Cezar C. Viziniuck

Este născut la data de 22 mai 1978, în orașul Gura Humorului, Suceava. Din anul 2005, locuiește în Botoșani. Apariţie în revistele Nomen Artis (http://nomenartis.ro) Revista Literară Bucovina (http://filadebucovina.ucoz.ro) Luceafărul (www.luceafarul.net). Web: http://www.artaliteratura.ro

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 514