Cumva ţi-a fost dor de mine,
Mormânt clădit din huma neputinţei mele,
De vreme ce răsfiri amăgitor şoaptele
Unei chemări spre lumi virgine?
Acum, când pendula se îneacă în tăcere
Şi umbre îmi bat în geam poruncitor,
Când păienjenii îmi ţes a vieţii avere
În ritm flămând, neîndurător.
Perdaf de amăgire glasu-ţi îmi pare,
Trădat de nepăsarea-mi ce creşte
În paşi de dans şi înveninată desfătare
De banchet ce teama-mi ofileşte.
Mă cred războinic, gladiator neînfricat
Ce-şi ascute privirea în calea acestui glas,
De piroane înroşite în foc învolburat
Sub clipele ce neîntinate au rămas.
Luceşte în ochi o caldă nebunie,
Un dor de a fi orice, mai puţin eu,
Cel înecat în formol şi agonie
De vântul stârnit sub umbra unui nou zeu.
