Îngerul întunecat, Capitolul I

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 27 aprilie 2014

În miezul nopţii, pe stradă, doar el. Mergea gînditor, cu privirea în pămînt, de parcă ar fi căutat ceva de mult pierdut. De cîteva minute bune se coborîse din tren şi mergea înspre casa fratelui său. Deşi avea în jur de patru kilometri de parcurs, renunţase la ideea de a lua un taxi pentru a cerceta mai cu luare-aminte locurile în care copilărise. Să poată vedea schimbările timpului ce trecuse, clădiri dispărute sau apărute în tot acest timp. Rămas orfan încă de la paisprezece ani, fusese crescut de către fratele său, mai mare cu şapte ani ca el. După ce terminase o şcoală profesională cu profil sudură, plecase din Năsăud la Bucureşti, unde închiriase o garsoneră pe Metalurgie în Berceni şi se angajase la o firmă de construcţii. De opt ani nu se mai întorsese în orăşelul său natal. Poate că nici acum nu ar fi venit, dacă nu l-ar fi chemat fratele său la botezul primului său copil, un băieţel mult aşteptat pentru care Elena, soţia lui, făcuse tratamente îndelungate şi multe rugăciuni pe la mănăstirile din Moldova şi Bucovina, dar şi la cele din zona Ardealului, la care, an de an, în concedii, megea în pelerinaj.

Ajuns în faţa unui non-stop, se opri şi intră. Nu-i spusese fratelui său că vine în seara aceea, tocmai ca să nu-l aştepte şi să aibă timp suficient pentru cercetare, meditaţie şi reflecţie asupra străzilor încărcate de amintiri. În local, doar trei bărbaţi: doi tineri ce butonau jocurile mecanice într-un colţ, înjurînd din cînd în cînd şi lovind aparatele cu furie pentru că le luau banii, pe care de fapt îi dădeau de bună voie: „Vă dau afară dacă mai loviţi aparatul!”, răbufnea tînăra roşcată cu ochi de cristal de după tejcheaua imensă, la fiecare zgomot mai puternic ce venea dispre colţul ocupat de „păcănele”. Un al treilea, între două vîrste, îmbrăcat sărăcăcios, ameţit bine de aburii alcolului, se lupta cu paharul din faţa lui.

Comandă o cafea şi se aşeză într-un colţ la masă aşteptînd prepararea ei. Tînăra i-o aduse la masă şi îi zîmbi strîmb la „Sărut mîna” lui slabă.

Sorbea din cafeaua fierbinte, amară, gîndindu-se la ce va zice fratele său cînd va afla că el se apucase de pictură, pasiune pe care acesta i-o interzisese. Acum nu mai era un copil şi putea decide singur calea pe care va urma, totuşi Marcel, avocat de meserie, nu dădea doi bani pe ceea ce însemna artă sau cultură. El, deşi cu şcoală mai puţină ca fratele său, muncitor de rînd, iubea cultura şi tot ce însemna aceasta. Era un autodidact ce citea tot ce-i cădea în mînă, indiferent de domeniu. Un prieten al său, pe cînd urmăreau o emisiune televizată de cunoştinţe generale, la toate întrebările căreia răspunsese fără greş, îi spusese:
– Victore, ar trebui să participi şi tu. Cine ştie?! La cît de multe lucruri ştii, ai putea cîştiga.
Un timp, chiar se gîndise la acest lucru, dar renunţă destul de repede. Principiile sale nu se potriveau cu astfel de idei.

Îşi termină cafeaua şi ieşi. Parcurse ultima parte a drumului fără oprire. Era deja ora trei cînd sună la uşa apartamentului fratelui său. Acesta îi deschise, vădit mirat de prezenţa lui la acea oră acolo.

– De ce nu mi-ai spus că vi? îl întrebă cînd erau deja în bucătărie în faţa ceştilor de cafea.

– A fost prea rapidă decizia, se scuză el.

Marcel îl instală pe fratele său în singura cameră liberă a apartamentului, mobilată simplu, cu un pat, o noptieră şi un şifonier, iar acesta adormi imediat, toropit de oboseala acumulată încă din ziua precedentă, în care muncise zece ore, şi de drumul greoi cu trenul.


Cezar C. Viziniuck

Este născut la data de 22 mai 1978, în orașul Gura Humorului, Suceava. Din anul 2005, locuiește în Botoșani. Apariţie în revistele Nomen Artis (http://nomenartis.ro) Revista Literară Bucovina (http://filadebucovina.ucoz.ro) Luceafărul (www.luceafarul.net). Web: http://www.artaliteratura.ro

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 668