în noapte
lacrimi de cireş
îşi varsă amarul pe beton
o umbră parcă se prelinge
spre banca din oţel forjat
se opreşte
tace
rînjeşte
iar dinţii ca ai unei feline
răsar de sub arcul buzelor trandafirii
e ea
părăsita nopţilor trecute
cînd am fost doar cu tine
cînd am uitat de ea
de ochii ei
de gura ei
eram doar eu si tu pe-o bancă
în parcul marilor eroi
scurtă a fost îmbrăţişarea
în care ne-am legănat
m-ai abandonat din nou în braţele ei
să gem înfundat al meu necaz
va veni iarăşi o zi în care
doar noi doi vom fi în parcul cu cireşi bătrîni
ce vor zîmbi
la umbra lor îmbrăţişaţi