Mereu, în clipe de tӑcere
Pios precum icoana nepictată,
Ascultam a rădăcinilor plăcere
De-a sfârteca brazda-nsetată.
Și într-o zvâcnire de ac secundar
Am simțit cum în mine cresc
Aceleași rădăcini, legând hotar
Între catacombe și vitraliul ceresc.
Ramificații de speranțe și de vise
Își despleteau nestingherite
Aceleași vechi rătăciri interzise,
Aceleași gânduri neostenite,
Din mine spre adâncuri
Și din adâncuri în mine
Stropi de eternități și de nimicuri
Întrupau febrile fantasme hialine.
Lăuntrice orgii nedeslușite
Țeseau pătratul existenței mele,
Și rădăcini desțelenite
Plângeau la catafalcul unor stele.
Și, peste ale îndrăznelii piscuri,
Se prăvăleau sisific vorbe line
Din mine spre adâncuri
Și din adâncuri în mine.
