Daţi-mi un loc numai al meu,
Chiar şi un pătrat de humă stearpă
În care să caut stropul de apă
Al împlinirilor şi neîmplinirilor unui ateu!
Daţi-mi prăpastia tăcerii molipsitoare
Săpată în trupul găunos al uitării,
În care să îngrop fără scăpare
Tot ce-am agonisit în amăgirea desfătării!
Daţi-mi cântecul de pian dezacordat
Al viselor dispersate în ropot
De îndrăzneli şi ideal necumpătat,
În care graba anilor să mi-o socot!
Daţi-mi întreaga falnică nemărginire
A efemerului ecou ce nicicând
Nu va bate la uşă cu nedumerire,
Nevrând a-şi trăda apostolicul gând!
Daţi-mi mie tot ce de prisos vă este,
Tot ce striviţi sub povara deşirării,
Tot ce huliţi, tot ce uitaţi fără de veste
Ascunşi sub delăsarea înserării!
Daţi-mi ticăitul de ruginită ghilotină
A întregului neprihănit apus,
Daţi-mi vă rog arhaica vină
A zbuciumului încă nespus!
