Toponime olteneşti

Oltenia este o arie importantă şi plină de interes ştiinţific din punctul de vedere al onomasticii. După cum se ştie, aceasta este singura regiune a ţării noastre pentru care dispunem astăzi de un dicţionar toponimic complet întocmit după toate regulile ştiinţei de echipe de toponomaşti de la Institutul de Lingvistică din Bucureşti şi de la Universitatea din Craiova. Lucrările au fost concepute şi coordonate de către regretatul profesor Gh. Bolocan, care a întemeiat şi a condus, totodată, şi cunoscuta publicaţie de onomastică ,,Studii şi cercetări de onomastică”. Această publicaţie este continuată astăzi sub titlul “ Studii şi cercetări de onomastică şi lexicologie” (numai în limbi străine internaţionale) de către Liviu Pitiriciu, de la Universitatea din Craiova.
Parcurgând cele şapte volume ale dicţionarului toponimic al României. Oltenia (DTRO ) am reţinut termenii care pun în lumină caracterul vechi, conservator al acestui grai. Este vorba, în primul rând, de toponimele care provin direct din cuvinte de origine traco-dacă sau prin intermediul numelor de persoană (acestea, la rândul lor, explicându-se prin transfer al entopicelor, în general, al numelor comune de origine preromană) . Ne oprim în mod special asupra oiconimelor, termeni care denumesc acele aşezări stabile ale strămoşilor noştri , fără să ignorăm însă toponimele majore (nume de munţi şi ape mari).
Argele, munte în Gorj, la plural, dar în alte părţi ale ţării apare şi singularul Argeaua. Însemnând, iniţial, ,, locuinţă subterană în care femeile torc şi ţes cânepa,” e posibil ca astfel de încăperi să fi existat şi în zonele montane. Printr-un transfer metonimic s-a ajuns la denumirea muntelui. Argea este sinonim cu Bordei, cunoscut şi acesta în toponimia Gorjului, chiar cu oarecare frecvenţă: Bordeie, Bordeieni, Bordeieşti, denumind părţi de sat, dealuri, locuri.
Baciu şi derivatele Băcia, Băceşti, Băcula, ca denumiri de sate, pâraie, văi, moşii. Există şi un derivat Bacionul pentru o baltă din Dolj.
Baltă e un termen foarte frecvent mai ales prin derivatele sale: Bâlta, Bâltişoara, Bâlteni, Băltaşu, Băltacu, ca nume de sate. Se observă în Dicţionar că Balta, un cuvânt care, ca entopic, aparţine stratului indigen, intră într-o sumedenie de compuse cu cuvinte care, la fel, sunt din perioada antelatină a limbii: Balta Bucura, Balta Mânzului, Balta Ţapului, Balta de la Argele etc.
Barza denumeşte două sate, unul în Gorj şi altul în Vâlcea. Există şi un sat în Gorj Bărzuica derivat de la substantivul comun barză. Dacă barză are la origine înţelesul de ,, alb ” (cunoscut încă şi astăzi în limbajul oierilor: oaie barză- oaie cu lână albă sau pestriţă ), înseamnă că e sinonim cu alb, din lat. albus. De la alb avem în Oltenia toponime ca Albu, Alba, Albele, Albeni, Albeşti, desemnând munţi, sate, văi.
Brada apare cu o semantică topică bogată: sat, munte, deal, pârâu, pisc: Brazi, Brădeni, Brădeşti ( cuvintele în –eni, -eşti denumesc sate; ele provin de la nume de grup social sau, cele în –eni, de la localitaţi, regiuni), Brădet (sat), Brădiceni, Brădişte (sate) etc. Brad, cu derivatele lui, e larg răspândit pe cuprinsul României.
Am observat, din parcurgerea Dicţionarului că toate numele de arbori, de origine latină ori moşteniţi din substratul traco-dac au pătruns în toponimie. Este cazul lui carpen, castan, corn, copac, corb, fag, frasin, jugastru, mesteacăn, paltin, plop, salcie, stejar, ulm etc. În Oltenia de nord, mai exact, în Gorj , nume de locuri de acest fel sunt din abundenţă. Am putea spune ca această toponimie, bazată pe cuvinte străvechi, exprimă, de fapt, forme alte vieţii româneşti rustice, legate de munţi şi păduri, de dealuri, coline, ferite de invaziile străine. E o toponimie care reflectă o lungă istorie.
Brânduşa, un cuvânt străvechi (origine exactă greu de precizat) care denumeşte un sat în Dolj, un deal în Gorj, o moşie în Mehedinţi.
Brânza, cuvânt de la daci, ca şi cele prezentate mai sus, apare sub o mulţime de derivate: Brânzani, Brânzeni, Brânzeşti, Brânzoaia, Brînzaru, sate ori dealuri din zonele înalte ale Olteniei de nord. Ele provin mai ales de la antroponime şi sunt legate, evident , de oierit, străvechea ocupaţie a românilor.
Brusture e obişnuit în Oltenia de nord ca denumire de sate, munţi, văi, dealuri: Brustani, Brustulani, Brusturei, Brustureţu.
Bucur, care, după cum se ştie, însemna ,, frumos”, ca şi corespondentul albanez i bukur, a dat naştere derivatelor topice: Bucureasa, Bucurelu, Bucureşti, Bucuroasa, Bucurova, ca nume de sate. Cu înţelesul de ,, frumos” pe care îl are încă în albaneză, toponimul Bucur coexistă în Oltenia cu echivalentul de origine slavă Crasna sau cu cel latin Frumosu, Frumoasa, Frumuşani şi chiar Muşat (Muşctari, Muşeteşti, Muşetoaia) , a cărui origine (latină sau traco-dacă) e încă greu de precizat.
Bulzu, munţi în Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, sat în Dolj (Bulzeşti), nume de ape Bulzul, Bulzişa, e considerat de unii învăţaţi că ar descinde din limba dacilor.
Bungu, Bunga, Bunget, Bungeţani sunt denumiri de sate şi mai ales de păduri din ţinutul nordic al Olteniei. Se presupune că ar fi existat în română un nume comun bung, care înseamna ,,stejar” , ca şi corespondentul cu aceeaşi formă din albaneză. Există şi un derivat Bungova, sat din Gorj, format ca şi Bucurova probabil după un model sârbo-croat.
Burta, munte în Gorj, e foarte frecvent mai ales în compuse cu diferiţi determinanţi denumind sate, moşii, dealuri. E obişnuit şi ca nume de persoană, în ambele cazuri provenind de la numele comun, folosit metaforic (,, loc umflat”), pe care unii învăţaţi îl consideră autohton. Oricum, latin de origine, nu poate să fie.
Buza apare ca şi Burta, mai ales în cuvinte compuse şi în derivate, ca denumire a laturii marginale a locului: Buza Plaiului, Buza Râpii; sate: Buzăţani, Buzăţeşti, Buzăţeasca etc.
Căciulata pare un adjectiv substantivat ca şi Brusturata, Viezurata. Căciulata, sat şi munte, e obişnuit în Gorj. Termenul are la bază substantivul căciulă, atribuit substratului geto-dac.
Cătun, alt cuvânt din substrat ,ca toponim e folosit mai des la plural: Cătunele, nume de sat în Gorj şi în Vâlcea ori cu determinări: Cătunu ăl Mic, Cătunul de Jos, Cătunu Delureni etc. În dicţionar am numărat peste 40 de compuse cu Cătun.
Cioara apare ca nume de munte în Gorj şi ca nume de sate prin derivatele în –ani, -ari, -aşti.
Ciuta e nume de sat în Gorj prin derivatul Ciuteşti.
Cârligei, derivat de la cârlig, de origine autohtonă, este numele unui sat.
Codru, tot din substrat, e bine reprezentat în toponimia din aria nordică a Olteniei. În vremurile vechi Codru era o formă de organizare a ţinutului, mai mare ca ocolul, dar mai mică decât cnezatul şi voievodatul.
Copac e important prin aceea că prin derivatele lui presupune forma veche în africată : Copaciu, Copăcioasa Copăceni, Copăceşti etc. sate în Gorj şi Vâlcea.
Curpen, cu derivatele, înregistrate în DTRO, Curpenata, Curpenoasa, Curpeniş, nume de sate , plaiuri, piscuri, atestate mai ales în Gorj.
Gardu e numele unei crac de multe şi al unor dealuri şi chiar văi.
Ghimpaţi (şi Ghimpeni, Ghimposu, Ghimpurosu) nume de sate situate în regiunea de şes a Olteniei, în Dolj şi Olt.
Ghionoaia (şi Ghionoiu, Ghioroiu, Ghioroaia), termen din substrat e atestat în toată Oltenia.
Groapa, termen din fondul autohton, e atestat în toate zonele tării, mai ales cu diferite determinări, ca de exemplu: Groapa Lupului. Groapa, Groapele e un munte din Gorj.
Guşa, cuvânt preroman sau poate chiar latin, e cunoscut în toată microtoponimia Olteniei: Guşata, Guşeşti, Guşoieni, Guşoaia, nume de sate explicate prin transfer metaforic al numelui comun.
Leurda, un cuvânt mai puţin folosit ca nume comun, s-a fixat bine în toponimia Olteniei, mai ales prin derivatele: Leurdeasa, Leurdişu, Leorzeaua, Leurzile, Leordile, cunoscute mai ales în microtoponimia Gorjului.
Malu, sat în Gorj. E un cuvânt foarte frecvent în nomenclatura topică a Olteniei.
Mazărea şi Mazări (pl.) denumesc dealuri şi poieni în Gorj. Derivatele: Măzărari, Măzăreşti, Măzăroi, Măzăroaia sunt numele unor sate din Gorj. Mazăre e cunoscut şi ca nume de persoană, valoare cu care probabil s-a transferat în toponimie.
Măgura e frecvent în Oltenia ca şi în alte zone ale României. În DTRO au fost înregistrate aproape o mie de compuse topice care conţin pe măgură: Măgura Lupului, Măgura Moşilor, Măgura Muşatei etc.
Moşie, derivat de la moş, având sensul de „pământ moştenit”, apare în compuse ca : Moşia Poienarilor, Moşia Moşnenilor şi în derivate ca : Moşneni, Moşoaica, Moşteni, nume de sate.
Părău ( var. Pârâu ) e nume de sat în Gorj şi frecvent în compuse de toponime minore.
Sâmbureşti, sat, e format de la sâmbure, din substrat.
Stăpâioru e numele unui deal din Gorj, vine de la numele comun stăpân, probabil autohton.
Sterpu, Stărparu, Stearpa, râuri, dealuri, terenuri, în general microtoponimie. Ca nume comun, adjectivul sterp e latin sau, probabil, autohton.
Stâna se întâlneşte frecvent în compuse şi derivate : Stâna Bradului, Stâna din Leurda, Stâna din Părău, Stânăieni, Stânişoara ( munte).Cele mai frecvente denumiri cu stână se află în Gorj şi Vâlcea, unde oieritul e îndeletnicire de bază. Cuvântul stână provine din substrat sau din slavă ( dar ân provenind din a accentuat urmat de n nu se poate explica prin slavă ).
Strunga, cuvânt străvechi, trecut în toponimie datorită îndeletnicirii păstoreşti a oltenilor de sub munte.
Timişeni, Timişoru, sate în Gorj, derivate de la Timiş, un hidronim pe teritoriul Daciei.
Ţapu şi derivatul Ţăpioru sunt munţi în Gorj.
Urda, Urdele, Urdari, Urdaru şi Urdăreanu, Urdăreasa, Urdăreşti, Urdiţa, Urdişoara, nume de sate, munţi, moşii, pâraie. Acest toponim e cunoscut şi în alte părţi ale ţării, dar, după cum rezultă din înregistrări, nicăieri nu e atât de frecvent ca în Gorj, zonă pastorală prin excelenţă.
Vatră, cuvânt din substrat, apare mai ales în compuse cu sat: Vatra satului, însemnând „ silişte ”, adică loc pe care s-a întemeiat satul.
Viezuina şi Viezurata, Viezureşti, Viezureni, nume de sate, văi, păduri, dealuri, ogaşe.
Din lista de termeni prezentaţi aici, care provin din entopice de origine autohtonă, rezultă că graiul din Oltenia, în mod special cel vorbit în aria de nord a provinciei, are caracter arhaic. Oltenia a cunoscut mai bine decât alte regiuni ale ţării fondul lexical autohton, fapt ce poate fi confirmat prin analiza toponimiei, acea parte conservatoare a lexicului general. Foarte multe din cuvintele prezentate aici se întâlnesc şi în unele din scrierile autorilor gorjeni, care reprezintă punctul de plecare al analizei pe care am întreprins-o.
Toponimia Olteniei e arhaică şi prin fondul latin al lexicului comun pe care se bazează aceasta. Vom nota în continuare câteva exemple de toponime olteneşti ( în speţă gorjeneşti), care provin de la nume comune de origine latină : Auşu, Aoşu ( ca şi der. Auşel), pârâu, deal, pădure, islaz şi chiar nume al unui fost sat, provine de la auş, din lat. avus „bătrân” , cu sufixul –uş, de origine dacică. Auşu coexistă cu Bătrânu şi Bătrâna, tot cuvânt latin, ca nume al unui sat.
Carpen e foarte frecvent ca toponim. Am spus mai sus că toate numele latine de arbori au intrat în toponimie.
Fântâna ( din lat. aqua fontana) apare într-un număr imens de compuse, unele cu apelative nemaiîntâlnite în limba comună : Fântâna lui Lupa ( fem. lui lupus).
Flămânda, nume de sat, loc, pârâu, pare să păstreze înţelesul iniţial al lat.flammabundus „arzător ”, derivat de la flamma „flacăra ”.Înţelesul de „flămând, înfometat ”pare ulterior.
Frumosu ( Frumoasa, Frumuşani, Frumuşei) – nume de sate, de munţi, pâraie, păduri. E sinonim cu Bucur, din substrat.
Nămaia, ogaş din Gorj, şi Nămăieşti, deal ( Dolj), cuvânt care provine de la pluralul latin animalia.
Via ( Viile, Viişoara, Viişoru), cu determinări antroponimice etc., apare în toate zonele ţării, ca o dovadă evidentă a faptului că la români cultivarea viţei de vie a fost întotdeauna o îndeletnicire de bază.
La Văleni ne întâmpină în câteva exemple ( izolate sau cu determinări), ceea ce ar dovedi că văile, terenurile în pantă au fost mereu locuite de români.
Numele de locuri sunt mărturii ale istoriei şi culturii unui popor şi, alături de argumentele istorice şi arheologice, toponimele pot aduce dovezi suplimentare ale continuităţii unei populaţii pe un anumit teritoriu. Toponimele au fost atribuite în anumite perioade în strânsă legătură cu evenimentele marcante din trecut, în funcţie de aspecte ale terenului, florei sau faunei unei regiuni. Prin urmare, toponimia poate fi interpretată şi ca o „arhivă orală” , o sursă de informaţii fundamentale din perspectiva evoluţiei unei limbi.

PrintPDF