Umbre (Fantomele trecutului), Partea întâi – Lili – Capitolul 6

Publicat de Cezar C. Viziniuck, 26 februarie 2014

– Maria, pot să merg în serara asta la un film în Humor?

Întrebarea veni de la Lili cu teama unui refuz din partea Mariei, astfel să fie nevoită să se certe pentru a putea pleca cu Lucian la film, dar, spre surprinderea ei, Maria nu avusese nimic de obiectat. Nici măcar nu o întrebă cu cine merge.

– Trebuie să mai ieşi şi tu din casă, Lili. Prea pari aşa ca o… călugăriţă. Uite… scoase din dulap nişte bani şi-i dete. Să ai de cheltuială.

La ora patru fără un sfert, Lili se duse pe uliţă înaintea lui Lucian, ca acesta să nu fie nevoit să oprească în faţa casei şi să vadă Maria cu cine merge la film. Cu toate acestea, nu scăpă de privirea Mariei, care, atunci când o văzu mergând în direcţia opusă, ieşi la poartă şi o văzu în maşină. Îi făcu cu mîna zâmbind.

– E sora ta? o întrebă Lucian când o văzu pe Maria.

– Nu. Eu nu am părinţi și nici surori. Stau la ei de câţiva ani.

– Părinţii tăi au murit?

– Te rog! Nu vreau să vorbesc despre asta… Nu… acum.

– Bine-bine. Îmi cer scuze.

La „Cinema Lumina” din Gura Humorului rula un film indian, la mare căutare pe vremea aceea. Lucian cumpără bilete şi intrară împreună în sala cinematografului. Se aşezară pe două din scaunele rabatabile, tapiţate în roşu închis, şi aşteptară să se stingă luminile şi să ruleze celebrul film „O floare şi doi grădinari”.

– Ai mai văzut filmul? îl întrebă Lili.

– Nu. Tu?

– De două ori.

În timpul lui Ceauşescu, singurele fime nonpolitice şi care nu aveau nimic a face cu comunismul erau filmele indiene, pe care cu toţii le aşteptam cu sufletul la gură, saturaţi de „Pistruiatul” – care este un film frumos, dar izul acela de erou comunist care ne era vârît pe gât cu de-a sila şi desele difuzări atât la televizor cât şi la cinema ne dăduse un sentiment de dezgust, de saturaţie – apoi mai erau „Noi, cei din linia întâi”, „A doua variantă”, „Încrederea”. Bine, nu chiar toate erau cu temă comunistă, dar se simțea cenzura în ele.

Începuse filmul. Primele imagini şi muzica indiană îi atraseră atenţia bărbatului. În timpul filmului, prins de iubirea pasională a personajelor Amar Kumar (Sanjay Khan), Somna K. Kaushal (Sadhana Shivdasani), îi apucă cu delicateţe mâna Lilianei. Ea i-o strânse uşor în semn că nu este deranjată de gestul său şi-i zâmbi. Lucian prinse curaj. Simţea că avea o şansă în plus de a mai ieşi cu ea. Nu simţea neapărat iubire pentru ea, dar o plăcea, mult, chiar o dorea. De câte ori o privea, încerca să-şi închipuie cum ar arăta goală. Era curios dacă mărimea sânilor de sub bluziţa de mohair roz era cea reală sau dacă purta sutien cu burete; dacă pielea pe abdomen e la fel de albă ca cea de pe gât; dacă… dacă… etc. etc. etc. Mai avusese relaţii sexuale până atunci, dar toate fuseseră vulgare, fugitive, nepasionale. Folosise femeile ca pe o simplă „maşină de descărcat”, neluând în calcul că ar fi putut frânge inimi, iar atunci când o anumită Grace, o roşcată cu părul numai inele şi ochi de cleştar îl ameninţă cu sinuciderea dacă o părăseşte, el îi spusese indiferent: „Cu atât mai bine. Scapă lumea de o viperă.” „Ei bine, dacă nu te deranjează moartea mea şi dacă nu te simţi vinovat, atunci nu are niciun rost s-o fac. Eşti un nenorocit lipsit de orice sentiment.” Şi nu o făcu. La două luni, se căsători, şi el fu invitat la nuntă. „Ce proastă am fost, Luci!” îi spusese ea atunci sărutându-l pe obraji. Cu Lili era altceva. Simţea că e ceva deosebit, că înlăuntrul său se produce o schimbare, o schimbare ce îl speria chiar şi nu înţelegea de ce. Uneori, anumite schimbări bruşte, apărute deodată în viaţa noastră, ne iau pe nepregătite, prin surprindere, şi atunci ne sperie, ne face să tremurăm în faţa lor, orbi chiar, aşa cum s-au speriat cei trei ucenici când Isus li s-a arătat lor cu adevărata lui faţă pe muntele Tabor. Cu Debby nu simţise aşa ceva, din contră, totul decursese lin, fără premeditare, doar se trezi că o iubeşte. Nu o cunoscuse niciodată carnal. Nu simţise nevoia sau, mai bine zis, o respecta prea mult pentru a îndrăzni să meargă mai departe decât câteva săruturi. Încercase odată să-i prindă un sân în palmă. Debby nu ripostase, dar îi zisese cu un fel de amărăciune în glas: „Luci, nu te opresc să-mi atingi sânii, dar ştii că nu putem merge mai departe şi îţi faci singur rău ţie, dar şi mie.” De atunci nu mai îndrăzni. Continuară aşa până la plecarea ei în Irlanda, într-o dragoste mai mult platonică decât pasională, adevărată.

Filmul se sfârşi. Ieşiră din sală, fiind nevoit să-i dea drmul mâinii, dar imediat ce se văzu în stradă, Lucian îndrăzni din nou, timid, să o apuce de mână. Spre surprinderea lui, aceasta nu se împotrivi.

– Ce zici de un suc, undeva, sau o cafea?

– Nu ştiu… Nu vreau să întârzii prea mult.

– Jumătate de oră?

– Bine, dar nu mai mult.

Intrară împreună într-un bar mai de doamne-ajută. Ea luă un Pepsi, iar el o cafea.

– Cum e în Australia? Frumos? Mai frumos ca aici?

– Orice loc din lume are frumuseţea lui, la fel ca şi oamenii. Fiecare e frumos în felul lui. Nu ştiu ce să spun. Îmi place şi aici. E frumos, dar eu m-am obişnuit acolo. Acolo am crescut şi… e normal să mi se pară mai frumos acolo… Dacă m-ar auzi mama, cred că nu ar mai vorbi niciodată cu mine.

– De ce?

– Ea consideră Doroteia şi Bucovina cele mai frumoase locuri de pe pământ. Îi dau dreptate. Ea s-a născut aici. Şi eu, dar, spre deosebire de ea, eu nu am cunoscut până acum aceste locuri – a crescut aici, s-a măritat şi m-a avut pe mine tot aici. O leagă atâtea amintiri şi lucruri personale, directe.

– Ai dreptate. Şi eu zic că cele mai frumoase meleaguri sunt cele de la Brăila, unde m-am născut şi am crescut până aproape la adolescenţă, dar şi aici am atâtea amintiri frumoase, de care nu m-aş putea despărţi aşa de uşor.

Câteva clipe de tăcere, în care doar se priviră. Ea lăsă privirea în jos, aţintindu-şi toată atenţia pe sticla de suc cu care desena cercuri invizibile pe masa din pal melaminat, jupită pe la colţuri.

– Cu ce te ocupi?

– Eu… scriu.

– Scrii?… Ce scrii?

– Proză, poezie.

– Deci eşti scriitor.

– Nu chiar. Un volum de poezie şi câteva cuvinte de laudă din partea criticii, şi acelea un pic forţate, nu te fac scriitor, dar vreau ca pe viitor să devin un scriitor celebru. Vreau să scriu un roman, dar nu prea ştiu de unde să încep.

– De aici, spuse ea şi îi puse mâna pe piept, în dreptul inimii.

El tăcu. Nu ştia încă precis dacă acolo se găsea un subiect de roman. „Dar dacă aş scrie istoria mea cu Debby… Ah, Debby. Mă gândeam că voi merge în Irlanda de aici, s-o caut, dar acum… această fată… sunt confuz.”

Ea, văzând că nu spune nimic, continuă:

– Aş putea să citesc şi eu ceva scris de tine? O… poezie, ceva… orice.

– Am cartea la mine, dar e scisă în engleză.

– Nu are importanţă. Ştiu engleza.

– Atunci e perfect. Poţi veni tu la mine, sau să ne întâlnim undeva să ţi-o dau.

Ea tăcu. Părea că se gândeşte. Nu ştia ce să facă, să meargă ea sau să-i zică s-o lase la Maricica a doua zi şi va trece ea să o ia. Până la urmă, se decise să meargă ea. Ştia că acolo creşteau mulţi ghiocei, şi aşa va strânge şi ea câţiva.

– Bine atunci. Vino la ce oră vrei. Sunt acasă. Chiar mă gândesc ca mâine să scriu, să… încep un roman.

Plecară. Pe drum, vorbiră mai mult despre el, despre viaţa din Australia, despre climă, peisaje şi alte aspecte ce ţineau de îndepărtatul continent. Îl rugă să oprească ceva mai la vale de casa ei.

– Noapte bună, spuse ea, dând să se coboare din maşină. Şi mulţumesc pentru această seară. A fost… pri… minunată.

Vrusese să spună „prima mea seară cu un bărbat”, dar se răzgândi. Nu vroia să se arate atât de „sălbatecă” din acest punct de vedere.

– Cu sărutul cum rămîne? o întrebă el.

Ea se întoarse şi-l privi ţintă. De această dată cu mai puţină teamă şi timiditate. Îi zâmbi.

– Îmi pare rău, dar mai ai de aşteptat. Încă nu m-am decis dacă să împart saliva cu tine.

El râse de răspunsul ei un pic vulgar, dar nevinovat totuşi.

– Bine atunci. Noapte bună. Te aştept mâine.

„Ce-i cu mine? Am senzaţia că Debby a plecat departe şi spiritual. Că nu mai este aici. Că această… Lili îşi face loc, culcuş chiar în locul până nu demult ocupat de Debby.” Nu i se mai părea doar o atracţie fizică. Un bărbat, atunci când este atras doar fizic de o femeie şi i se pune răbdarea la încercare, renunţă, căutându-şi altă „pradă”. Dar el nu. Chiar îi plăcea jocul ei şi, mai curios, avea dorinţa de a-l juca până la capăt.

Când ajunse acasă, Lili o găsi pe Maria cu Alexandra, bând cafea.

– Bună.

– Bună, Lili. Ce faci? o întrebă Alexandra.

– Bine, tu?

– Pe la voi un pic. La bârfă.

– Cum a fost? interveni Maria.

– Bine. A fost „O floare şi doi grădinari”.

– Hai, stai cu noi şi povesteşte-ne, o îndemnă Alexandra, arătându-i un scaun, de parcă ea ar fi fost gazda.

– Cred că merg să mă întind puţin. Mă doare capul.

– Ia un antinevralgic, zise Maria. Ai fi răcit.

– Da-da. O să iau.

– Dar mai întâi mănâncă ceva.

– Nu pot. Nu mi-e foame.

– Bine, atunci.

Lili se duse în camera ei, se dezbrăcă şi se băgă în pat. Spre surprinderea ei, adormi imediat.

…Ea îl sărută pe gât, pe pieptul bine făcut, pe abdomen, şi coborî tot mai jos, simţindu-i penisul tare între sânii-i mici, rotunzi, fermi de excitaţie. Îi simţi mâinile mângâindu-i fesele, spatele, ceafa, apoi o rostogoli pe spate intrând în ea dintr-o singură mişcare. O durere usturătoare o făcu să ţipe şi să se ridice brusc în şezut…

– Ce s-a întîmplat?

– Nimic. Cred că am avut un coşmar.

– Nu ai febră? Maria îi puse buzele pe frunte, pe post de termometru, apoi o sărută. Nu ai, dar ai transpirat. Hai culcă-te la loc. Dorm şi eu aici.

– Bine.

Lili se aşeză la loc, dar nu mai putu închide un ochi până spre dimineaţă. Îl visase pe Lucian făcând dragoste cu ea şi nu putea înţelege de ce. Până atunci nu mai avusese astfel de vise „erotice”.

Alte capitole din ”Umbre (Fantomele trecutului)”, de Cezar C. Viziniuckagata.ro/umbre-fantomele-trecutului


Cezar C. Viziniuck

Este născut la data de 22 mai 1978, în orașul Gura Humorului, Suceava. Din anul 2005, locuiește în Botoșani. Apariţie în revistele Nomen Artis (http://nomenartis.ro) Revista Literară Bucovina (http://filadebucovina.ucoz.ro) Luceafărul (www.luceafarul.net). Web: http://www.artaliteratura.ro

Print Friendly and PDFPrintPrint Friendly and PDFPDF

Accesări: 892