Cât poate însemna să iei nimic dintr-un nimic mai mare? Ce te îndeamnă şi să vrei să ai ce toată lumea n-are? Cât poate fi mai mult când pui nimicul mic într-altul mare? de am venit, suntem ai cui când tot ce mişcă, totul moare? Veriga lipsă, tot pierdută şi, de-am găsi-o, cui folos când lumea asta e bătută ’n cuie ca pe un Cristos? Vii din nimic şi-n el … Continuarea →

Vino prietene la mine, la ţară, să asculţi ciocârlia cântând, sfredelită în ţinutul Dumnezeului! Când treci pe lângă mine-mi zici, uitându-te chiorâş şi cu resentiment: ”ghiolbanule!” ori ”măi plăvane!” ori alte ţărănii. Şi nu mă supăr, orăşanule, pe tine. Ba, dimpotrivă, te respect. Respect şi pentru burgul tău medieval, am, prietene-orăşan; nu-ţi sunt duşman. Altfel, nu te-aş chema la mine, la ţară, să auzi cântând cocoşii-a treia oară şi să … Continuarea →

Şi toamna asta e vetustă,trasă la şapirograf,aceeaşi variabilă arcadică nedeiecu brume mustuind aromele din vii,cu-aceeaşi fizionomie frustră,cu violet bacoviance-mi bate-n geam în nopţile târzii. Iar eu, matusalemic,mai întârziică încă mai am treburi(printre-atâtea paradoxuri câte sunt)să-mi duc până la capătexilul pe pământ. Şi-n variabila arcadică nedeie,mi-e gândul dusla vremurile numai cu apus, –la demonul-angelic, – atică-fée – ,heraldică efigiecu chip de dumnezeie.