Noaptea Europeană a Muzeelor: 17 mai 2014

Publicat de Redactia Editurii Agata, 14 mai 2014

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a zecea ediţie. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.

Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. Mai multe detalii despre Noaptea Europeană a Muzeelor puteţi găsi la adresa: http://nuitdesmusees.culture.fr Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului creat în 2009, www.noapteamuzeelor.ro, dar și al unei campanii de promovare la nivel național. De asemenea, din 2011 RNMR coordonează și organizarea circuitului muzeal din București, care a fost inițiat în anul 2008 de către Muzeul Național de Artă al României.

Proiectul “Noaptea Muzeelor 2014. Aceeași noapte, scenarii diferite”, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, îmbogățește în acest an evenimentul prin promovarea a trei circuite pentru public între muzeele din București, Cluj şi Timişoara.
Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi Muzeul de Artă din Timişoara

Noaptea Muzeelor 2014 este sărbătorită de un număr mare de muzee din toată ţara:
Circuit muzeal în Bucureşti
Circuit muzeal în judeţul Cluj
Circuit muzeal în Timișoara
Noaptea Muzeelor în judeţul Alba
Noaptea Muzeelor în Arad
Noaptea Muzeelor în judeţul Argeş
Noaptea Muzeelor în judeţul Bacău
Noaptea Muzeelor în Baia Mare
Noaptea Muzeelor în Botoşani
Noaptea Muzeelor în judeţul Brașov
Noaptea Muzeelor în judeţul Caraș-Severin
Noaptea Muzeelor în Constanța
Noaptea Muzeelor în judeţul Covasna
Noaptea Muzeelor în Galaţi
Noaptea Muzeelor în Giurgiu
Noaptea Muzeelor în judeţul Gorj
Noaptea Muzeelor în judeţul Hunedoara
Noaptea Muzeelor în judeţul Iași – circuit coordonat la nivel local
Noaptea Muzeelor în Oradea
Noaptea Muzeelor în judeţul Prahova
Noaptea Muzeelor în Râmnicu-Sărat
Noaptea Muzeelor în judeţul Sibiu – Caravana Noaptea Muzeelor ASTRA
Noaptea Muzeelor în Slobozia
Noaptea Muzeelor în Târgovişte
Noaptea Muzeelor în Tîrgu-Mureş
Noaptea Muzeelor în judeţul Teleorman

Sursa: noapteamuzeelor.ro

Acest articol a fost publicat în Știri și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.