Semnalare editorială: Alexandru Calmâcu, Vise în paragină

Publicat de Redactia Editurii Agata, 4 martie 2015

Calmacu_Vise_in_paraginaAlexandru Calmâcu semnează volumul, apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, „Vise în paragină”.

Tematic, lucrarea se încadrează în domeniul editorialist al comunicării media. „Textele cuprinse în acest volum depăşesc cu mult spaţiul editorialist. Fără îndoială, păstrând coordonatele teoretice, ele ating pragul literaturii, intens şi sigur, astfel încât le putem aprecia ca fiind eseuri literare”, apreciază poetul şi publicistul Dan Mircea Cipariu. La rândul său, renumitul clasicist, Liviu Franga, consemnează: „Două sunt componentele care nu lipsesc din acest tipar structural niciodată: nucleul narativ, întotdeauna anectodic, de cele mai multe ori autoreferenţial, pe de o parte; concluzia etică, explicit formulată în majoritatea cazurilor, de regulă concisă la extrem, uneori implicită, absentă formal, pe de altă parte”. În aceeaşi direcţie se încadrează observaţia criticului  Doru Mareş, dar în alţi termeni: „În definitiv, o serie de schiţe în buna tradiţie a lui Caragiale, desigur în spirit, fără a-i uita (la fel) nici pe un Bacalbaşa, dar nici pe jurnalistul care înseamnă, şi în spirit şi în literă, scriitorul Alexandru Calmâcu”.

[Editura Universității din București, http://editura.unibuc.ro]

Acest articol a fost publicat în Știri și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.