Oficial, de 17 ani încoace, la iniţiativa UNESCO, cartea şi lectura sunt sărbătorite în lume pe 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.
Scopul acesteia este de a încuraja copiii şi tinerii să exploreze lumea cărţilor şi lectura, facilitându-le, astfel, dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii.
Data de 23 aprilie este una simbolică pentru literatura lumii. În această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut ori au decedat scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov şi Josep Pla.
Data de 23 aprilie reprezintă o sărbătoare dublă în România. Din 2005, această zi a fost declarată, printr-o hotărâre de guvern, Ziua Bibliotecarului Român. Azi facem noapte albă printre cărţi.Asociaţia Bibliotecarilor din România va lansa prima ediţie a mega-evenimentului naţional“Noaptea Bibliotecilor Româneşti”.
Zeci de biblioteci din toată ţara îşi vor deschide porţile în această noapte pentru iubitorii de lectură. Vizitatorii vor avea parte de lansări de carte, spectacole, ateliere de creaţie şi muzică de calitate.
Sursa: Edunews