Sala Mare a Primăriei Iaşi a găzduit lansarea publică a primei ediţii a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), în prezența unor personalităţi ale vieţii culturale, academice, universitare şi reprezentanţi ai instituţiilor administrative. Evenimentul va deveni o emblemă a oraşului.
Organizat de Primăria Municipiului Iaşi şi Asociaţia PRO EVENT, acest amplu eveniment capacitează tot ce oraşul are mai valoros sub aspectul capitalului uman şi al instituţiilor implicate. În plus, festivalul, rod al unui efort organizaţional şi conceptual de doi ani, va aduce în capitala Moldovei cele mai bune produse culturale ale momentului. Preşedintele onorific al ediţiei 2013 a FIE este maestrul Radu Beligan, fapt ce confirmă o dată în plus înalta ţinută a evenimentului. „Acest festival este rezultatul unui dialog permanent între Primărie şi oamenii valoroşi ai Iaşului. FIE doreşte să promoveze oferta educaţională excepţională a Iaşului şi să constituie vârful de lance al demersurilor pe care le-am iniţiat în cadrul competiţiei pentru obţinerea statutului de Capitală Culturală Europeană. Am încredere că acest festival va pregăti proiectul capitalei europene, că va avea răsunet nu doar naţional, ci internaţional, prin implicarea unor personalităţi marcante ale lumii culturale, ştiinţifice şi prin abordarea unor teme cât mai actuale, pentru a pune Iaşul pe harta Europei“, a apreciat primarul Iaşului, Gheorghe Nichita.
Proiectul, unic în spaţiul românesc ca anvergură, conţinut şi logistică, propune o ofertă generoasă de evenimente culturale, educaţionale şi artistice de excepţie. „Iaşul nu a avut până acum un eveniment mare, care să coaguleze toate eforturile şi ambiţiile culturale pe care le are. FIE nu este un program ştiinţific, ci un proiect de la care ne dorim să aducă peste 100.000 de ieşeni în sălile de spectacol sau la evenimentele culturale şi artistice care vor avea loc în stradă. Sperăm ca peste 10 ani să putem spune că Iaşul are cel mai important festival al educaţiei din ţară“, a subliniat directorul executiv al FIE, Florin Mindirigiu.
Gala Educaţiei va deschide FIE
Festivalul Internaţional al Educaţiei se va desfăşura în perioada 14-23 iunie, programul manifestărilor incluzând evenimente de teatru, teatru-dans, operă, vernisaje de artă, conferinţe motivaţionale, concerte în aer liber, spectacole şi expoziţii stradale. „Deschiderea FIE va avea loc pe 14 iunie, printr-o Gală a Educaţiei, găzduită de Teatrul Naţional. Vom acorda opt premii pentru Educaţie şi Marele Premiu FIE. Acest eveniment se va încheia festiv cu o gală de operă şi balet pregătită de Opera Română Iaşi. Avem seri de teatru, cu cinci spectacole foarte bune, seri de operă – cu un concept nou – opera-film şi cu cinci mari spectacole de operă, susţinute pe marile scene ale lumii, care vor fi proiectate şi la Iaşi. Vor fi 1.500 de scaune la dispoziţia ieşenilor pentru aceste spectacole, ce vor avea loc în aer liber. Pentru tineri aducem un festival de fringe. Avem o serie de evenimente dedicate cărţii; cinci zile de întâlniri cu autori, cu scriitori, seri dedicate benzilor desenate. Festivalul Educaţiei trebuia să cuprindă şi un spectacol internaţional, aşa că o vom avea la Iaşi pe Patricia Kaas, cu un concert ce face parte din turneul mondial al artistei „Kaas chante Piaf“. Va fi pentru prima dată când un artist ajunge la Iaşi în cadrul unui turneu internaţional.
Spectacolul va avea loc pe 19 iunie, în faţa Palatului Culturii, şi va începe la ora 20.30. Organizatorii anunţă un spectacol grandios, cu o coregrafie specială şi un decor care va recrea atmosfera Parisului postbelic. În jur de 4.500 de scaune vor fi puse la dispoziţia fanilor artistei. „Avem varianta pe scaune, unde preţurile variază de la 30 de lei până la 170 de lei. Avem varianta de stat în picioare cu preţuri de 15 lei, sau există sigur varianta de a sta în picioare pentru cei care nu vor să intre în arealul festivalului şi să privească din afară, în acest caz neplătind nimic. Aceştia nu beneficiază însă de facilităţile festivalului, restaurante deschise în incinta zonelor de spectacole, scaune. La partea de interioare sunt bilete de intrare, dar bilete subvenţionate de către festival. Pleacă de la 60 de lei la Teatru până la 100 de lei“, a declarat Florin Mindirigiu, directorul executiv al FIE.
Seria spectacolelor în aer liber este continuată de „Ziua absolventului 2013“ marcată printr-un concert Antonia şi Vunk. Acesta va avea loc pe 20 iunie, tot în faţa Palatului Culturii, începând cu ora 21. Un alt spectacol de excepţie din cadrul festivalului va fi cel mai bun musical din România prezentat în premieră în aer liber. Producţia „Scripcarul pe acoperiş“ va fi pusă în scenă pe 21 iunie, de la ora 20, tot pe esplanada din faţa Palatului Culturii. Un alt spectacol unic îi aşteaptă pe ieşeni în cadrul FIE. A doua ediţie a „Clasic 300“ se anunţă a fi un spectacol de neuitat cu invitaţi speciali şi compoziţii muzicale celebre. Pe 22 iunie, de la ora 20, mari artişti contemporani vor urca pe o scenă amplasată pe bulevardul Ştefan cel Mare. Deja şi-au anunţat prezenţa mezzosoprana Viorica Cortez, soprana de renume internaţional Elena Moşuc, vestitul tenor Călin Bretescu şi reputatul violonist Remus Azoiţei.
Crema teatrului românesc
Ieşenii vor avea parte şi de teatru. Scena de la Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui pe 15 iunie piesa „Şaraiman“, un spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy, iar pe 17 iunie, spectacolul „D’ale noastre“. Un alt moment remarcabil va fi piesa „Călătoriile lui Gulliver“ desemnată cel mai bun spectacol de teatru al anului la Gala UNITER. Actorii de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu vor urca de două ori pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, pe 20 şi 21 iunie, de la ora 19. Festivalul va aduce la Iaşi şi proiecţii culturale în aer liber. Acestea vor fi montate în fiecare seară, în perioada 14-18 iunie, începând cu ora 21, pe bulevardul Ştefan cel Mare. Peste 15.000 de spectatori sunt estimaţi că vor participa în cele cinci zile de festival care va aduce cinci din cele mai valoroase producţii de operă din anii 2011 şi 2012, în montări regizorale şi interpretări de referinţă.
Festivalul Internaţional de Educaţie va oferi ieşenilor şi conferinţe motivaţionale. Prima va fi susţinută de lordul David Trimble, pe data de 15 iunie, la BCU, iar a doua pe data de 20 iunie unde invitaţii speciali vor fi mezzo-soprana Viorica Cortez, tenorul Călin Brătescu şi violonistul Remus Azoiţei. De asemenea, ieşenii vor putea participa la Serile FIE organizate în parteneriat cu cotidianul „Ziarul de Iaşi“. Cinci talk-show-uri la scenă deschisă vor reuni în perioada 14-18 iunie personalităţi din mass-media, literatură, regie, film, critică şi divertisment. Plin de culoare şi exploziv va fi şi festivalul Fringe, o sărbătoare a artei neconvenţionale în cadrul căreia 500 de performeri din toată ţară vor face spectacole stradale în Piaţa Unirii şi pe bulevardul Ştefan cel Mare, precum şi în cafenele şi pub-uri.
Viorel Barbu, academician: „Înainte de a deveni o Capitală Culturală Europeană, Iaşul trebuie să redevină o capitală culturală românească. Este cu totul remarcabil ce propune acest festival, dimensiunea personalităţilor care participă şi publicul căruia i se adresează. Este un fapt pe care eu, ieşean de aproape 60 de ani, îl găsesc unic şi sper că succesul lui va fi pe măsură“.
Prof. univ. dr. Carmen Creţu, prorector UAIC Iaşi: „Dacă vrem să facem un brand al Iaşului, pentru susţinerea ideii de Capitală Europeană şi pentru viitor, acest eveniment emblematic pentru Iaşi trebuie să se concentreze în jurul ideii de educaţie: educaţie prin teatru, prin artă, prin muzică, prin film, prin carte. UAIC susţine această idee, asumându-şi un segment din cadrul acestui festival – Marşul absolventului“.
Prof. univ. dr. Gheorghe Săvuţa, prorector USAMV Iaşi: „Sunt mândru că fac parte dintr-o generaţie cu o astfel de iniţiativă, care va deveni brand fără doar şi poate“.
Conf. univ. dr. Irina Lungu, prorectorul Universităţii Tehnice „Ghe. Asachi“ Iaşi: „Verbul „a fi“ este cel mai important, înainte de „a face“ şi de „a avea“. Să FIE acest festival o tradiţie care să înceapă astăzi sub cele mai bune auspicii!“.
Conf. univ. dr. Florin Grigoraş, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu“ Iaşi: „Sperăm să ne implicăm la un nivel onorant în acest festival şi să reuşim să dăm într-adevăr o dimensiune internaţională festivalului“.
Felix Aftene, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici: „Mulţumim organizatorilor pentru invitaţie, o ocazie pentru noi de a fi şi mai bine văzuţi.Vom fi prezenţi la FIE cu patru evenimente, ateliere, expoziţii. Despre artele vizuale e mai greu de povestit,aşa că aşteptăm să veniţi să le vedeţi“.
Oltiţa Cântec, critic de teatru: „Cred că e momentul să scuturăm un pic colbul de pe efigia Iaşului şi să ne ocupăm mai insistent de prezent şi mai ales de viitor. Aşa cum arată toate datele, acest festival are şansa să FIE un eveniment de anvergură europeană, aşa cum acest oraş poate să organizeze“.
Toni Hriţac, redactor-şef Ziarul de Iaşi: „Cred că prin acest festival construim cumva un al doilea pilon în brandul oraşului, după Sărbătorile Iaşului organizate în preajma hramului Sfintei Parascheva“.
Adrian Păduraru, actor: „Spun Festivalului Internaţional al Educaţiei ceea ce se pare că Isabela i-a spus lui Cristofor Columb când a plecat să descopere America: „Pluteşte drept înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există, Dumnezeu îl va crea tocmai pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala!“.
Sursa: Ziarul de Iasi