Biblioteca Publică Aroneanu în parteneriat cu Biblioteca Jud. ”Gh. Asachi” Iași, Revista Cronica Iași, Școala Generală Aron Vodă organizează în perioada 20mai – 25 iulie 2013, Festival – Concurs Național de Poezie
„Ioanid Romanescu”- ediția a IX a
Concursul se adresează tinerilor poeți până în 30 de ani care nu au debutat încă în volum și este organizat în cadrul sărbătorilor dedicate Zilelor comunei Aroneanu ( 20 – 27 iulie 2013) ca un omagiu adus poetului Ioanid Romanescu (n. 4 octombrie 1937 în comuna Voinești, județul Iași)
Obiective:
– dezvoltarea vieții culturale în comuna Aroneanu;
– atragerea tineretului într – o activitate de cultură cu posibilități de descoperire, susținere pentru performanță și afirmare;
– redirecționarea tinerilor spre altfel de atitudini și idealuri, a regândirii modului de folosire a timpului liber.
Manuscrisele, 5 poezii în câte 2 exemplare, purtând fiecare același motto de identificare, însoțite de un plic închis în care va fi același motto și câteva date personale (nume, prenume, locul și data nașterii, domiciliu, telefon, adresă e- mail) se vor expedia pe adresa Biblioteca Publică Aroneanu, Comuna Aroneanu, cod 707020, jud Iași, până la data de 15 iulie, data poștei.
Jurizarea se va desfășura în perioada 19 – 22 iulie 2013; anunțarea rezultatelor
22 – 24 iulie 2013.
Juriul: format din scriitori și critici literari de marcă ieșeni.
Festivitatea de decernare a premiilor concursului Ioanid Romanescu va avea loc joi, 25 iulie 2013, la Căminul Cultural Aron Vodă (loc. Aroneanu, jud. Iași)
Se vor acorda premii în bani, cărți, diplome:
Premiul I – 750 lei, publicarea poeziilor în revista de cultură „CRONICA” Iași
Premiul II – 500 lei
Premiul III – 300 lei
Relații suplimentare se pot obține la tel. 0232/299486, bibliotecar Fălticeanu Petronela, e – mail: bibliotecaaroneanu@yahoo.com