Articolul constituie transcriptul unui interviu pe tema manualelor școlare în format digital, realizat cu dr. Olimpius Istrate, de către Virgil Paraschiveanu, pentru comunitatea Dascali.ro. (4 iunie 2013)
Manuale digitale pentru sistemul românesc de învățământ. Interviu cu Dr. Olimpius Istrate
Virgil Paraschiveanu: – În contextul inițiativei Ministerului Educației de a pune la dispoziția elevilor și profesorilor versiunea digitală a manualelor școlare într-un orizont de timp apreciat de comunitatea educațională ca fiind prea scurt, v-aș întreba, pentru început, ce impact poate avea această decizie asupra sistemului de educație din România?
Olimpius Istrate: – Aș începe prin a reaminti faptul că este datoria Ministerului Educației să desfășoare cât mai curând proiecte prin care să îmbunătățească modul în care elevii învață, prin investiții direcționate către spații de învățământ, dotare cu materiale didactice, formarea profesorilor, evaluarea sistemului și a procesului de învățământ, cercetare pedagogică, actualizarea programelor școlare și a conținuturilor, ameliorarea evaluării performanțelor școlare etc. Prioritizarea acestora este rezultatul unui echilibru găsit la un moment dat între nevoile și obiectivele sistemului, tendințele (sistemelor de învățământ) și presiunea socială, culturală, tehnologică, la care se adaugă opțiuni și decizii de ordin politic.
În privința manualelor electronice, este vorba de fapt de transpunerea conținuturilor învățământului în format digital, și putem spune că acest demers a început în România încă din anii 90, prin preocuparea unor entuziaști, cercetători și profesori. Formalizat și pe scară largă, Ministerul Educației a inițiat un program de informatizare încă din 2001, care includea o componentă de digitizare a conținuturilor (lecții în format electronic) și o componentă de dotare cu computere. Proiectul anunțat să înceapă în septembrie 2013 este, într-o oarecare măsură, o nouă etapă a unui proces mai lung. România are o experiență de peste un deceniu în elaborarea de conținut digital pentru elevi, existând deja peste 3700 de unităţi de învăţare în format digital pentru 21 de materii şcolare, deci nu cred că inițiativa prin care se dorește suplimentarea lecțiilor în format digital are nevoie de foarte mult timp de pregătire.
Câteva informații suplimentare cred că ne-ar ajuta să înțelegem lucrurile mai bine. Dotarea cu echipamente în școlile din România variază între 7 şi 68 de computere în şcolile din mediul rural şi între 10 şi 157 computere în mediul urban, conectate la Internet în proporţie de 73,4% (conform celei mai recente evaluări, realizată de un grup de experți în 2008), care asigură desfăşurarea de lecţii cu suport TIC pentru 5-20% dintre orele din programul şcolar.
Plecând de la aceste date, întrebarea se pune astfel: acest grad de dotare și utilizare este mic sau este mare, în anul 2013? Probabil că Ministerul Educației consideră că este nevoie de mai multe computere și mai multe lecții în format electronic – și sunt evaluări care arată că elevii și profesorii au aceleași așteptări. Peste 95% dintre elevi doresc să utilizeze mai mult calculatorul şi Internetul pentru lecţii la diferite discipline (eșantion de 4.000 de elevi), iar profesorii așează pe primele trei locuri, referindu-se la problemele în utilizarea laboratoarelor cu computere pentru desfășurarea de lecții de diverse discipline, numărul insuficient de computere, timpul insuficient pentru pregătirea lecției și lipsa conținutului în format digital (eșantion de 1.600 de profesori).
Desigur, unele îndoieli asupra pertinenței și oportunității programului pot să apară atunci când ne gândim la grupul țintă anunțat – elevii din ciclul primar. Ni se pare că elevii de 6-7 ani sunt prea mici pentru a învăța direct de pe computer – și țin să împărtășesc îngrijorările părinților în această privință, însă doar parțial. Există studii care arată că e important să ținem sub control timpul alocat acestor activități de învățare în fața calculatorului. Însă computerul constituie un instrument complex de muncă intelectuală de care o persoană nu ar trebui să fie ținută departe, indiferent de vârstă.
Virgil Paraschiveanu: – Este astăzi un moment potrivit pentru România pentru a decide să digitizeze manualele școlare?
Olimpius Istrate: – Manualul tipărit va dispărea, în timp, însă nu cred că în acest moment ar putea cineva să estimeze când se va întâmpla. Este o tendință generalizată de a migra către mediul electronic cu tot ce înseamnă resurse informaționale și practici de lectură, informare, comunicare de un anumit tip, chiar socializare, învățare, joacă și petrecere a timpului liber. Aceasta se desfășoară natural – facem lucrurile altfel pentru că ni se pare mai simplu, mai rapid, mai comod, mai economic. Manualul digital are o serie de avantaje certe, din punct de vedere pedagogic. În plus, are un potențial pe care abia îl întrezărim, deocamdată, la nivelul eficienței învățării. Ne așteptăm ca peste 20-30 de ani majoritatea elevilor din toată lumea să aibă la dispoziție cea mai mare parte a conținuturilor de învățare doar în format electronic, ca un rezultat al presiunilor sociale și din mediul economic, din partea angajatorilor, ca efect al tendințelor sociale și culturale, al dezvoltării tehnologice etc., și doar parțial ca rezultat al efectelor pozitive observate și al recomandărilor făcute de cercetătorii în psihologie și în pedagogie.
Ne întrebăm, de fapt, când decide un sistem de educație că este timpul să facă pași importanți în această direcție. Deja sunt țări care au pornit la drum: Coreea de Sud începuse acum doi ani să transpună tot conținutul materiilor școlare în format digital, intenționând, la momentul respectiv, să renunțe complet la manuale tipărite până în 2015. De asemenea, o știre recentă anunța că, începând din anul școlar 2013-2014, elevii din 45 de state americane vor studia Word-ul ca disciplină şcolară, în locul caligrafiei. Cred că, în scurt timp, vom auzi din ce în ce mai multe anunțuri similare, făcute atât de statele avansate și cu sisteme de învățământ performante, cât și de țări mai sărace care își propun să ardă niște etape în ameliorarea educației și să le ofere tinerilor cele mai bune condiții pentru formarea ca profesioniști în secolul XXI.
Virgil Paraschiveanu: – În epoca digitală, asistăm la o inversare a rolurilor: elevii îi învață pe profesorii lor sa utilizeze telefoane, computere, alte echipamente IT. Vor putea oare profesorii români să-i învețe pe elevi să utilizeze manualele digitale?
Olimpius Istrate: – Ca orice categorie profesională cu un număr mare de membri, cadrele didactice sunt un grup destul de eterogen și în această privință. În acest moment, cam 5-10% dintre profesorii de diverse discipline din preuniversitar utilizează deja noile tehnologii la un nivel foarte avansat, realizând destul de frecvent cu elevii activități de învățare inovative în care folosesc simulări și laboratoare virtuale, platforme și instrumente online, lecții electronice. La polul opus, avem cam 5% dintre cadrele didactice care nu au nici măcar adresă de email. Din păcate, nu sunt studii care să ne indice, diferențiat pe cicluri de învățământ, nivelul de pregătire al profesorilor în ce privește utilizarea noilor tehnologii.
După părerea mea, problema nu este aici – sunt sigur că profesorii de învățământ primar, alături de elevi și împreună cu ei, vor învăța extrem de repede să folosească manuale digitale în condițiile în care ar exista alți factori favorizanți, mult mai importanți: disponibilitatea pentru schimbare și măsura în care atât învățătorii, cât și elevii și părinții acestora, înțeleg rolul acestei schimbări, își dau seama de ce le este lor utilă și și-o asumă.
Virgil Paraschiveanu: În ce măsură sunt profesorii pregătiți pentru a utiliza conținut educațional digital și, mai ales, cine le oferă oportunități de pregătire în această direcție?
Olimpius Istrate: – Cel puțin în teorie, cadrele didactice au competențele necesare pentru a utiliza noile tehnologii în educație, obținute prin parcursurile de formare existente. Cursul obligatoriu „Instruire asistată de calculator”, introdus în programul de formare iniţială a cadrelor didactice prin O.M. 4316 din 2008, este un element important care adaugă competențe specifice viitorilor profesori, fiind orientat – cel puțin asta a fost intenția – către dimensiunea pedagogică a utilizării TIC. De asemenea, metodologia pentru acordarea de credite profesionale cadrelor didactice prin parcursuri de formare continuă are prevăzută o categorie specială obligatorie de cursuri de utilizare a noilor tehnologii.
Pe de altă parte, trebuie spus că un aspect important din această categorie și care are potențialul de a crește cuprinderea și calitatea formării, în special pentru profesorii din mediul rural, îl constituie formarea prin programe la distanţă (un exemplu fiind cursurile la distanță pentru cadre didactice, din cadrul Proiectului pentru Învățământ Rural, al Ministerului Educației), însă o metodologie de acreditare a cursurilor online încă lipsește.
Literatura de specialitate arată că sunt trei stadii în care se realizează pregătirea deplină a personalului didactic pentru a putea încorpora noile tehnologii: unul care se referă la competențele de utilizare a computerului – cursuri de TIC -, al doilea care vizează cursuri de instruire asistată de calculator, cu accent pe componenta pedagogică, iar al treilea nivel constă în (crearea, respectiv utilizarea de) instrumente și oportunități cu ajutorul cărora cadrul didactic folosește tehnologiile în mod curent, integrate firesc în activitatea profesională – atât în cadrul lecțiilor, cât și pentru dezvoltare profesională continuă.
În România există oportunități pe toate cele trei etape, iar o mare parte a profesorilor sunt deja beneficiarii acestora, pornind de la cursurile de utilizare a TIC (la care participaseră, până în 2008, 62% dintre profesorii din România) și cursurile de AeL (cu 78.000 de profesori certificați până în 2010) existente în ofertele de formare ale companiilor, ale Caselor Corpului Didactic și ONG-urilor, trecând prin cursurile de Instruire asistată de calculator, din parcursul obligatoriu de formare pentru profesia didactică, și terminând cu comunitățile socio-profesionale virtuale, revistele educaționale în format electronic și platformele online dedicate colaborării școlare prin proiecte didactice. Din păcate, această ultimă categorie este prea puțin valorizată de Ministerul Educației, deși astăzi este cea mai importantă. Drept consecință, programele existente sunt puține, prea rar accesate de către profesori și mult prea puțin cunoscute, deși unele sunt inițiate și recomandate de Comisia Europeană – de exemplu, acțiunea eTwinning de colaborare între școlile din Europa.
Virgil Paraschiveanu: – În final, apreciați că un program de digitizare a manualelor școlare va fi binevenit în rândul comunității educaționale – părinți, profesori, elevi?
Olimpius Istrate: – În acest punct intervine observația principală asupra unui eventual program de elaborare de manuale în format electronic, bazată pe lecțiile învățate din programele de informatizare anterioare și pe experiențele altor țări: eficiența sa va depinde de modul în care va fi proiectat și gestionat, de maniera în care va reuși să se integreze în ceea ce există deja și să valorifice ce e bun, de măsura în care va ști să se facă înțeles și acceptat de profesori și de elevi.
Este și o concluzie a discuției noastre despre manuale digitale. E prea devreme să ne pronunțăm în privința programului propriu-zis, pentru ca nu știm deocamdată ce își propune în ce privește ameliorarea procesului didactic și nici în ce va consta exact. […]
Interviul complet: Dascali.ro – Manuale digitale pentru sistemul românesc de învățământ